Premierul Sorin Grindeanu a declarat luni că hotărârea de guvern privind achiziţionarea a patru corvete pentru Armată va fi abrogată în şedinţa de joi a Executivului, urmând să se vină în Parlament cu un memorandum iar după ce Legislativul se va pronunţa asupra acestuia, să fie făcuţi paşii următori.
"Joi abrogăm în şedinţa de guvern. Sper ca lucrurile să meargă aşa cum am cerut la ultima şedinţă şi joi să abrogăm acea hotărâre de guvern, cea dată la sfârşitul anului trecut, să se intre pe un făgaş normal, şi anume să se vină la Parlament cu un memorandum care să fie votat sau nu şi, după aceea, să putem discuta despre ceea ce vrem să facem. Ăştia sunt paşii legali pe care trebuie să-i facă Guvernul. Deci, joi se abrogă", a susţinut Grindeanu la Palatul Parlamentului.
El a adăugat că nu doreşte să facă speculaţii şi a susţinut că toată procedura va fi respectată.
"Nu vreau să fac speculaţii. Deocamdată, abrogăm şi nu discutăm de contracte sau negocieri şi aşa mai departe, după care vorbim de un memorandum care poate să treacă sau nu în Parlamentul României. Toate lucrurile legate de apărare trebuie să facă parte şi fac parte din ceea ce înseamnă strategia României în acest domeniu şi sunt lucruri care se pun în concordanţă cu partenerii noştri din NATO. Nu e un domeniu foarte simplu, e un domeniul special şi toate lucrurile trebuie făcute în acest mod, iar aceste priorităţi se discută, cred eu, cât se poate de transparent, dar respectând legea. Tocmai de aceea ţin să intrăm pe un făgaş normal şi anume să abrogăm această HG, să venim în Parlament, aprobă sau nu, şi, după aceea, rămâne de văzut. După aceea, discutăm de paşii următori", a arătat premierul.
Potrivit acestuia, nu s-a respectat legea din punct de vedere procedural.
"Trebuiau, înainte de HG, să vină în Parlament. Orice investiţie peste 100 de milioane de euro în acest domeniu trebuie să aibă aprobarea Parlamentului", a explicat el.
Şeful Executivului a adăugat că strategia din domeniul apărării trebuie să fie discutată transparent, inclusiv cu partenerii din NATO.
"Ceea ce ne interesează, ca acel 2% din PIB sau mare parte care va merge pe investiţii şi o sumă deloc neglijabilă să poată să fie cheltuită în România. Sunt lucruri pe care noi le-am spus. E normal să încercăm să încurajăm industria naţională de apărare. Nu toate lucrurile se pot face în industria naţională de apărare în acest moment, din păcate, dar trebuie să construim şi să dezvoltăm în timp aceasta", a subliniat Grindeanu.
Guvernul Cioloş a adoptat, în luna noiembrie a anului trecut, o hotărâre privind programul strategic de înzestrare "Corvetă multifuncţională". Prin această HG au fost aprobate circumstanţele şi procedura specifică aferente acestui program în vederea furnizării de către Damen Shipyards Group, prin Damen Schelde Naval Shipbuilding BV, a patru corvete din clasa SIGMA – proiect 10514, construite şi dotate în Şantierul Naval Damen Galaţi S.A., precum şi a suportului logistic iniţial. Valoarea estimată a programului, pe întreaga perioadă de şapte ani, este de 1,6 miliarde euro (cu TVA), sumă în care sunt cuprinse şi achiziţia muniţiilor şi suportul logistic iniţial, care include şi instruirea echipajelor.
La 23 februarie, fostul premier Dacian Cioloş şi fostul ministru al Apărării Mihnea Motoc susţineau că hotărârea de guvern privitoare la corvete nu reprezintă un contract semnat sau aprobat, ci stabileşte doar procedura de achiziţie, iar abrogarea nu poate avea ca temei nerespectarea condiţiilor legale de adoptare.
AGERPRES