Grindeanu: Modificarea Codurilor penale va trebui făcută în Parlament

Premierul Sorin Grindeanu a afirmat, în plenul reunit, la dezbaterea moţiunii de cenzură, că, dincolo de lozinci şi de a se agăţa de proteste pentru a-şi reface credibilitatea, marţi a reieşit dorinţa arzătoare a preşedintelui Klaus Iohannis de a repune ”Guvernul meu”.

"Am înţeles pe deplin toată emoţia şi supărarea pe care OUG 13 le-a generat. O parte însemnată a acestei ţări ne-a transmis democratic că nu identifică binele general în acea ordonanţă", a afirmat premierul, citat de News.ro.

El a dat, în Parlament, asigurări că "nu va mai accepta nicio iniţiativă de acest gen în Guvern". Sorin Grindeanu afirmă că modificarea Codurilor penale va trebui făcută în Parlament, alături de senatori, deputaţi şi specialişti din domeniu.

Premierul a menţionat că marţi a fost aprobat în Parlament bugetul pentru anul 2017 şi le-a mulţumit parlamentarilor pentru eforturile pe care le-au depus.

”Avem un buget care aduce prosperitate şi dezvoltare românilor, avem toate pârghiile necesare pentru a implementa programul de guvernare pe care românii l-au votat în decembrie în proporţie covârşitoare”, a continuat el.

Grindeanu a spus că este dreptul constituţional al opoziţiei să depună moţiune, însă demersul actual al PNL-USR nu îşi mai are obiectul.

”În primul rând mă aşteptam la o abordare profesionistă din partea PNL atunci când vine vorba de lucruri serioase, însă l-au trimis pe Cătălin Predoiu să susţină moţiunea, un fost ministru al Justiţiei, care a coordinat elaborarea Codului Penal şi Codului de procedură penală pe care CCR le-a amendat prin numeroase decizii”, a continuat premierul, menţionând şi că nu a fost niciodată vorba despre ordonanţă pe graţiere.