Codul Galben de instabilitate atmosferică până la ora 23:00

Potrivit informațiilor transmise de Iris Răducanu, meteorolog de serviciu în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a anunțat că, până la ora 23:00, este în vigoare atenționarea Cod Galben de instabilitate atmosferică și vor mai fi perioade cu averse torențiale, vânt, grindină și vijelii.

„În zona Banatului, a Munteniei, a Olteniei, în Dobrogea, Sudul și Centrul Moldovei, în Transilvania și în zona de Munte, acolo unde s-au acumulat deja și așteptăm să se mai acumuleze, cantități de 20-25 de litri pe metru pătrat și izolat 30-35 de litri pe metru pătrat.

La această oră sunt valabile și două atenționări de tip nowcasting de Cod Portocaliu pentru vestul și sud-vestul teritoriului, acolo unde ne așteptăm la cantități de 35, 40 de litri pe metru pătrat”, a declarat ea în cadrul unui interviu acordat pentru Antena 3 CNN.

Potrivit spuselor sale, duminică, 28 mai 2023, ar putea continua instabilitatea atmosferică în jumătatea de sud a țării, iar la începutul săptămânii viitoare, astfel de fenomene meteo s-ar putea semnala în regiunile sudice și în ținuturile vestice.

Cu câteva ore în urmă, Oana Păduraru, meteorolog în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a informat că vor fi frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Transilvania, centrul și sudul Moldovei, precum și zona de munte, unde, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20-25 de litri pe metru pătrat și izolat de peste 30-40 l/mp.

Cod Portocaliu de vijelie și grindină în județele Timiș, Hunedoara și Caraș-Severin

Sâmbătă, a fost emisă și o avertizare meteo de tip Cod Portocaliu de vijelie și grindină în județele Timiș, Hunedoara și Caraș-Severin.

De altfel, în acest moment, plouă torențial în București, în Craiova (județul Dolj) și în Arieșeni (județul Alba), unde a căzut grindină în doar zece minute, străzile fiind acoperit de un strat alb de gheață.

Pericol de acvaplanare pe Autostrada A2 București-Constanța

De altfel, Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că se circulă în condiții de ploaie torențială pe întreg tronsonul Autostrăzii A2 București – Constanța. Este acumulată apă pe carosabil, existând pericol de acvaplanare.

„Reduceți semnificativ viteza, măriți distanța regulamentară dintre autovehicule, evitați orice manevră riscantă, iar în cazul în care vizibilitatea nu mai permite deplasarea în siguranță, opriți în primul spațiu de servicii și așteptați încetarea ploii torențiale”, este sfatul oferit de instituția respectivă șoferilor români.