Date de ultimă oră despre cazurile de gripă depistate în România. Specialiştii au avertizat că, în acest sezon, ne-am putea confrunta cu o situaţie mai serioasă decât în anii trecuţi atunci când vine vorba despre această afecţiune.
Detalii despre despre situaţia cazurilor de gripă din România!
Cum arată situaţia cazurilor de gripă raportate la nivel naţional săptămâna trecută?
Trei cazuri de gripă confirmate de laborator au fost raportate, în ţară, în săptămâna trecută, respectiv în intervalul 31 octombrie – 6 noiembrie.
Numărul cazurilor clinice de gripă a fost de 316. În acest sezon s-au înregistrat în total 9 cazuri de gripă confirmate în laborator.
În săptămâna 31 octombrie – 6 noiembrie, la nivel naţional, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică, IACRS şi pneumonii) a fost de 66.623, comparativ cu 68.391 înregistrate în săptămâna precedentă şi cu 45.249 înregistrate în S 44/2021, indică datele publicate în raportul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT).
Au fost raportate la nivel naţional 316 cazuri de gripă clinică, comparativ cu 205 înregistrate în săptămâna precedentă şi cu 74 de cazuri înregistrate în S 44/2021.
În intervalul de referinţă au fost raportate 3 cazuri confirmate de gripă (2 cu virus gripal AH1 în judeţul Ilfov şi 1 cu virus gripal AH3 în municipiul Bucureşti).
De la începutul sezonului au fost raportate 9 cazuri de gripă confirmate cu laboratorul: 5 cazuri cu virus gripal A nesubtipat, 2 cazuri gripă AH3, 2 cazuri gripă AH1.
Totodată, până în 6 noiembrie au fost vaccinate antigripal 1.139.528 de persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii.
Când ajunge în ţară vaccinul eficient împotriva noilor tulpini de COVID-19?
Recent, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a vorbit şi despre vaccinul destinat să lupte cu noile tulpini de COVID-19. Acesta urmează să fie adus în România până la sfârşitul lunii noiembrie.
„Ajunge târziu în România pentru că eu am o responsabilitate faţă de banii publici. Pentru că a fost un proces lung de negociere, de reducere a cantităţii. (…)
Noi în acest an trebuia să cumpărăm peste 19 milioane de doze de vaccin de Pfizer. Atunci, având deja 6 milioane de doze expirate sau în curs de exipirare, având frigiderele pline, m-am gândit că totuşi nişte sute de milioane de euro ar trebui să rămână pentru pacienţii din România – adulţi sau copii.
Din aceste 19 milioane de doze am vândut 7,5 milioane, am negociat cu cei de la compania producătoare şi de la Comisia Europeană să reducem cantitatea restantă de 11,2 milioane la 3 milioane.
În acest moment suntem foarte aproape să semnăm o comandă pentru 3 milioane de doze care vor ajunge în scurt timp adică în această lună pentru pacienţii din România. (….) Până la sfârşitul lunii”, a declarat Alexandru Rafila marţi, 8 noiembrie.