Potrivit unui studiu realizat de Groupama Asigurări, 95% dintre fermierii respondenți au identificat seceta ca fiind fenomenul climatic care are cel mai mare impact asupra afacerilor lor. Studiul a fost realizat pe un eșantion format din 75 de fermieri, dintre care 83% cu o structură declarată de entităti agricole medii și 33 de specialiști în asigurări (agromanageri, inspectori daune, inspectori asigurări și underwriteri). Totodată, 47% dintre respondenți consideră că frecvența sau violența fenomenelor climatice a crescut în zona în care își desfășoară activitatea.
”Misiunea noastră fundamentală este de a asigura continuitatea activității clienților noștri. În cazul fermierilor, ne-am câștigat poziția de lider acum mai bine de trei ani, construind un parteneriat cu clienții noștri, parteneriat care implică, pe lângă ascultare, și o componentă proactivă importantă. În acest spirit, anunțăm astăzi că începând cu toamna acestui an, riscul de secetă va fi acoperit prin Asigurarea culturilor agricole Groupama. În felul acesta toate riscurile climatice majore sunt acum acoperite. Atât parteneriatul cu clienții noștri fermieri, cât și poziția noastră de leadership ne obligă să fim mereu atenți la nevoile reale ale clienților, să fim flexibili și să le punem la dispoziție soluțiile perfect adaptate contextului. Reușim din nou să facem asta, prin acoperirea acestui risc”, spune Călin Matei, Director General Adjunct Groupama Asigurări.
Cu peste 700.000 de hectare de teren agricol asigurate în anul agricol 2014 – 2015 și peste 2.500 de clienți fermieri, Groupama Asigurări a înregistrat anul trecut o creștere de 41% pe linia asigurărilor agricole. Dezvoltarea pe această linie de business este susținută și de experiența franceză, de peste 100 de ani în domeniul agricol. Groupama își are originile în mutualism, a fost creată de fermierii francezi la începutul secolului XIX și este încă de atunci lider al acestui segment în Franța.
Conform datelor raportate la ASF, în 2015, Groupama Asigurări a înregistrat 39 reclamații întemeiate, cel mai mic număr din top 5 companii de profil din România. Mai mult, ponderea clienților foarte mulțumiți a crescut la 77%, conform studiului IRSOP din 2015.