Oferta Groupama Asigurări include poliţe de asigurare RCA pe durată subanuală, de la 1 lună la 12 luni, până în prezent fiind emise 452 de poliţe RCA pe 1 lună, informează luni compania.
Precizările asigurătorului vin în urma comunicatului prin care Autoritatea de Supraveghere Financiară a anunţat că a aprobat declanşarea unor controale în regim de urgenţă la asigurătorii Asirom, Generali, Groupama şi Uniqa pentru că nu ar oferi cotaţii pentru poliţele de răspundere civilă auto pe o lună.
"Ca urmare a apariţiei în spaţiul public a unor informaţii neverificate cu Groupama Asigurări, cu privire la imposibilitatea emiterii poliţelor RCA cu durata de o lună de zile, Groupama Asigurări ţine să precizeze că oferta companiei include poliţe de asigurare RCA pe durată subanuală (de la 1 lună la 12 luni), care pot fi emise în agenţiile Groupama Asigurări sau printr-o procedură dedicată şi comunicată partenerilor noştri brokeri. Începând cu sfârşitul anului trecut au fost emise 1.193 de poliţe pe perioade altele decât 6 sau 12 luni, dintre care 452 pe 1 lună. Considerăm că înformaţiile de acest tip, neverificate, nu fac decât să aducă în mod nejustificat un nivel suplimentar de nelinişte în piaţa noastră', subliniază asigurătorul.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat declanşarea unor controale în regim de urgenţă pe tema polițelor de răspundere civilă auto la societăţile: Asirom, Generali, Groupama şi Uniqa.
Controalele au fost declanșate "având în vedere informaţiile vehiculate în spaţiul public, conform cărora nu toate societăţile de asigurare oferă cotaţii pentru poliţele RCA pe durata de o lună", se arată într-un comunicat al ASF.
AGERPRES