Aurelia Leoveanu a devenit director Administrativ și Financiar al Groupe Renault România în locul lui Liviu Bocşaru, care a ocupat această poziție în ultimii șase ani.
De la 1 iulie, Aurelia Leoveanu conduce activitatea administrativ – financiară a Groupe Renault România și este membră a comitetului de management al companiei. Cu o experiență de 22 ani în domeniul financiar – contabil, Aurelia Leoveanu s-a alăturat Groupe Renault în 2002, în cadrul diviziei de finanțare – Renault Crédit International (RCI). Alături de o echipă tânără şi entuziastă, a fost unul dintre actorii dezvoltării activității de finanțare şi a serviciilor asociate pe piața din România. În perioada 2012 – 2017, Aurelia Leoveanu a fost director general al RCI România, leader de piață în segmentul de finanțare a vânzărilor Groupe Renault România, cu o cotă de piață de peste 70% în 2017.
Cu o activitate de aproape 22 de ani în cadrul Groupe Renault România, din care ultimii 6 în calitate de director Administrativ și Financiar, Liviu Bocşaru a contribuit la dezvoltarea unei echipe recunoscute la nivel internațional, dar și la simplificarea și digitalizarea proceselor companiei. Cifra de afaceri a grupului în 2017 a fost de 5,7 miliarde de euro, iar investițiile cumulate (2000 – 2017) au atins nivelul de 2,8 miliarde euro.
Aurelia Leoveanu (46) este absolventă a Academiei de Studii Economice (ASE) din București și a unui program de management executiv ESCP Europa. În 1995, Aurelia Leoveanu debutează în domeniul financiar – contabil în cadrul Word Trade Center București, ocupând succesiv pozițiile de contabil, contabil șef şi director financiar. Între 2002 și 2012 este director financiar al RCI, iar din 2012 ocupă funcția de director general al diviziei de finanțare a Groupe Renault România. Din ianuarie 2018 a fost director Performanţă şi Control, având misiune principală să contribuie la creșterea şi optimizarea performanţei companiei, în parteneriat cu responsabilii din perimetrele operaționale. Din iulie, Aurelia Leoveanu este director Administrativ şi Financiar al companiei.
Liviu Bocşaru (46) a absolvit Facultatea de Științe Economice din Craiova. În 1996 își începe activitatea la Automobile Dacia în cadrul departamentului Achiziții, iar din 1999 devine, pe rând, șef serviciu Eficientă Economică, șef serviciu Audit și Misiuni speciale și șef departament Control de gestiune Inginerii și IT. Din 2007 preia conducerea activității financiare și de gestiune a Renault Mécanique Roumanie, iar din 2009 este șef departament control de gestiune al Uzinei Mecanica și Șasiuri Dacia. Din 2010 se alătură filialei comerciale în funcția de director Control de gestiune și Administrativ financiar, iar doi ani mai târziu este propus pentru funcția de director executiv al tuturor activităților financiare ale Groupe Renault România. De la 1 iulie 2018 preia responsabilități globale la nivel internațional Groupe Renault, ocupând poziția de director Proiecte de Transformare Controlling. Bocșaru va prelua acum funcția de director Proiecte de Transformare Controlling Groupe Renault la nivel internaţional.