Autoritățile au început să introducă unele măsuri de prevenție, dar oamenii au început să se laude că ei nu se tem de ceea ce nu există și fiecare se crede un fel de medic pentru că paginile de pe net oferă unele informații sanitare. Masca de protecție a fost definită drept botniță și că este un simbol al oprimării maselor de către cei ce se află la putere.

A început să fie purtată doar în bătaie de joc în barbă sau nasul era lăsat pe dinafară, chiar dacă nările reprezentau principala poartă de intrare a virusului în organism. Nici măcar după aproape doi ani de la apariția primelor cazuri pe meleagurile carpatine nu se folosește corect.

Vaccinul a demonstrat că oamenii sunt lipsiți de gândire personală corectă și că sunt în stare să ia de bună orice iluzie lansată de cineva care se bucură de prestigiu social. România este astăzi un imens laborator de psihologie, dar experimentele sunt scump plătite.

Lecțiile trecutului nu au fost învățate

Marele psiholog Gustave Le Bon a scris undeva că masele nu gândesc și românii vor cu orice preț să demonstreze că teza savantului francez este absolut adevărată și universal valabilă. Istoria demonstrează că nu se învață ceva din lecțiile trecutului și oamenii rămân la aceleași credințe pur eronate. Anul 1913. Situația din Balcani putea să permită clasei politice de la București să demonstreze că dispune de o forță militară reală și serioasă. Bulgaria a fost atacată dinspre nord și n-a putut face față armatelor a patru state. Politicienii timpului au dat dovadă de o rară inteligență și au trimis diviziile fix într-un focar de holeră, boală ce se remarcase în secolul al XIX-lea prin pandemii devastatoare.

Trebuie spus clar că informațiile despre boala ce bântuia prin Balcani erau cunoscute la București, dar mărețele planuri strategice nu se puteau încurca de o chestie invizibilă. Oastea a fost lovită din plin de vibrionul holeric și conducătorii și-au pierdut capul. Chiar dacă Louis Pasteur demonstrase existența și puterea ființelor microscopice de peste o jumătate de veac, cunoștințele medicale erau lipsite de importanță în mentalitatea colectivă românească. Sanitarii nu aveau valoare în armată pentru că nu erau eroi cu arma-n mână. Erau și ei pe acolo, dar aveau un rol secundar. Înfruntarea cu bărbăție a inamicului pe câmpul de luptă reprezenta esența războiului. Ideea de superioritate era răspândită universal printre militari și cei din cavalerie îi priveau cu dispreț pe infanteriștii ce se târau prin noroaie. Nici geniștii chemați să deschidă drumul trupelor nu se bucurau de mai mult respect.  

S-a gândit cineva să facă apel la medicul Ioan Cantacuzino, specialist în microbiologie, și acesta a sosit cu serul, vaccinul, salvator. Totuși, munca i-a fost încetinită de un fapt banal: avea doar gradul de locotenent. Ofițerii nu prea aveau chef să se supună unui inferior nici măcar atunci când moartea bătea la ușă sau rânjea din orice cană cu apă. Au fost discuții dure cu medicii militari ce aveau gradul de colonel, aceștia fiind buni chirurgi și puțin cunoscători într-un domeniu de vârf al cercetării biologice. Situația disperată și ordinele venite de sus au dus la supunere în fața seringilor cu ser antiholeric, dar s-a pierdut timp prețios și boala a luat multe vieți. Vaccinul a salvat atunci România!

Este interesant că peste ani oamenii au avut un comportament similar celui din 1913, n-au considerat că este periculos un virus care nu se vede și n-au luat în seamă sfaturile medicilor indiferent de gradul acestora. Românul de astăzi pare cel mai deștept și mai priceput om în toate domeniile. Doctorii sunt buni numai atunci când virusul își arată puterea mortală, dar pentru mulți viteji este deja prea târziu. S-a trecut astăzi de 50.000 de victime, dar orbirea intelectuală persistă. Oare câți morți sunt necesari pentru a înțelege că nu este de glumit cu asasinul invizibil?

Oare a progresat omul în ultimul secol? Românul de astăzi nu poartă corect masca precum a făcut acel colonel când a băut apa infestată. Dacă nu se respectă regulile sanitare, moartea o să secere în continuare familii întregi. Virusul asiatic a demonstrat și că nu există dragoste pentru cei apropiați, lipsirea de tratamentul preventiv fiind fatală pentru rudele cu comorbidități.