Grupului GRAMPET, prin societățile sale, este lider pe piaţa locală de transport feroviar de marfă și pe cea de reparații și modernizări material rulant, operând peste 20% din trafic la nivel internaţional.
Grup Feroviar Româna aniversat, anul acesta, 20 de ani de la înființare. Anul 2021, a fost Anul Feroviar European. Răspunsurile de mai jos ne-au fost oferite, pentru Top Capital 300 Companii 2021 de chiar președintele grupului GRAMPET.
Capital: – Care este cifra de afaceri pentru anului 2021? Dar profitul?
Gruia Stoica: – 760.696.666 de lei a fost cifra de afaceri, iar profitul s-a ridicat la 54.024.987 de lei. Ca investiții, anul acesta am avut 78.306.115 de lei, iar pentru anul viitor estimăm investiții în valoare de 80.000.000 de lei.
Investițiile GRAMPET
C: – Care sunt cele mai importante investiții pe care compania dumneavoastra le-a realizat in acest an?
G.S: – În perioada următoare, GFR va intra în posesia unui parc de 1.200 de vagoane-cisternă tip Zacs de capacitate mare (85 metri cubi), ce respectă Regulamentul Tehnic de Interoperabilitate. Aceste vagoane, a căror valoare depăşește suma de 100 de milioane de euro, vor fi construite la una dintre fabricile noastre, Reva Simeria.
Continuăm să investim în remotorizarea locomotivelor de manevră diesel-hidraulice de 1.250 CP, atât după un concept integral al GFR, cât și după unul realizat de Reloc Craiova, pentru a le face mai performante și mai eficiente din punct de vedere al impactului asupra mediului, prin reducerea emisiilor de carbon.
De asemenea, GFR are în testare o locomotivă sută la sută nepoluantă cu baterii produsă de Reloc, iar în funcţie de comportamentul acesteia în exploatare o să decidem utilizarea acestui tip de locomotivă pe scară largă pentru activităţi de manevră.
În paralel, avansăm cu proiectele de digitalizare și inovare. În luna mai, am lansat în premieră pentru industria feroviară din România și sud-estul Europei serviciul digital ETA Expert, ce realizează estimări în timp real despre sosirea trenurilor sau vagoanelor la destinație sau în anumite stații din parcurs.
C: – Care sunt cele mai importante provocari pe care le-ati infruntat in acest an?
G.S: – Pandemia ne-a afectat negativ prin prisma scăderii numărului de angajați. O parte dintre mecanicii de tren pensionari, care erau reangajați, au decis să nu își pună în pericol sănătatea și au renunțat la locurile de muncă. În acea perioadă nu s-a perceput un recul al activității din acest motiv, dar anul acesta, pe măsură ce traficul revine la normal, ne confruntăm cu dificultățile fenomenului respectiv.
În acest context extrem de dificil, dezavantajele concurențiale dintre Vest, care au primit subvențiile mari în această perioadă, și Est devin tot mai pregnante, cu consecințe financiare majore pentru operatorii din Est. Ne-am dori un sprijin real și pe termen lung din partea autorităților locale, pentru că avem nevoie, mai mult ca oricând, de un efort comun și de o strategie națională. Fără acest sprijin, nu se poate acoperi decalajul competitiv, iar efectele ar putea fi devastatoare pentru societățile est europene de transport.
Din păcate, la mai bine de un an de la declanșarea pandemiei, încă nu vedem un plan structurat și măsuri reale de sprijin pentru operatorii din România.
În același timp, principalul nostru concurent – transportul rutier de marfă – crește, cu sprijinul asumat al statului român. În continuare, transportul rutier din România beneficiază de avantaje competitive incorecte și tratament preferențial în detrimentul transportului pe calea ferată (accesul relativ gratuit la infrastructura de transport; calitatea superioară a infrastructurii, care îi permite viteze mari de transport).
Realizările anului
C: – Care sunt cele mai importante realizări din ultimul an?
G.S: – La începutul anului, ne-am extins capacitatea de interconectivitate la nivel regional prin lansarea operațiunilor Train Hungary – Sucursala Ljublijana în Slovenia. Divizia de transport feroviar de marfă a Grupului GRAMPET și-a extins astfel activitatea la zece țări din regiune, operatorii noștri fiind prezenți cu licențe de transport / certificat de siguranță pe opt rețele europene și realizând, astfel, un circuit complet al schimburilor de marfă, ceea ce generează o interoperabilitate regională mai puternică printr-o conectivitatea mai bună.
Totodată, am făcut progrese importante cu școlile de mecanici. Cu ajutorul CENAFER, am găsit o soluție pentru pregătirea teoretică a mecanicilor de locomotive în mediul online, ceea ce a crescut substanțial capacitatea de calificare teoretică. Astfel, dacă în anii anteriori reușeam să pregătim maximum 40 de mecanici într-un an, în 2021 reușim să finalizăm calificarea a 140 de mecanici.
Recent ni s-a alăturat un nou Director de Resurse Umane, cu experiență de peste 20 de ani în industrii grele și poziții de management la nivel internațional, care ne va ajuta să gestionăm cea mai mare provocare pe care o avem în ultimii ani – lipsa forței de muncă.