Stuart Oakley a fost numit la sfârșitul lunii februarie în funcția de CEO al Grup Servicii Petroliere SA. Este primul manager străin care a fost propulsat de grupul Upetrom la conducerea celei mai profitabile companii a grupului și una dintre cele mai profitabile companii din România.
Stuart Oakley are o vastă experiență managerială în în industria construcțiilor marine offshore, lucârnd pentru multe companii din domeniul industriei petroliere marine de-a lungul carierei sale. Experiența sa include lucrări de exploatare în Marea Nordului și Canada, Golful Mexic, Brazilia, India și regiunea Asia Pacific.
De-a lungul carierei a fost CEO la EMbaffle BV, director comercial la Corac Group PLC și la multe alte companii de profil din Marea Britanie și nu numai. A absolvit Științele Naturale la Universitatea Cambridge, urmând cursuri în știința materialelor și metalurgiei.