Israelul va face ce este necesar pentru a-şi asigura apărarea, a avertizat Benjamin Netanyahu, sugerând grupării libaneze Hezbollah să ţină cont de acest lucru. Israelul susţine în continuare că se confruntă cu ameninţări venite din partea Siriei şi a Libanului.
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a avertizat marţi gruparea libaneză Hezbollah împotriva oricărei operaţiuni care să vizeze Israelul, a doua zi după un raid în Siria pe care statul israelian susţine că l-a efectuat drept răspuns la „tentative” de a plasa bombe la frontiera sa.
„Am lovit o celulă şi acum îi lovim pe cei responsabili”, a afirmat Netanyahu, aluzie la un grup de patru bărbaţi pe care armata susţine că i-a ucis duminică în timp ce „încercau” să plaseze bombe la frontiera siriană, şi apoi la represaliile din Siria de luni.
Întăriri armate de-a lungul frontierei nordice
Israelul „va face ce este necesar pentru a-şi asigura apărarea”, a mai spus Netanyahu cu prilejul unei vizite militare în centrul ţării, sugerând Hezbollah „să ţină cont de acest lucru”.
Israelul, care susţine că se confruntă cu ameninţări venite din partea Siriei şi a Libanului vecine, a efectuat mai multe raiduri de când a început în 2011 războiul civil din Siria, unul cu multiple ramificaţii şi unde regimul este susţinut militar de Iran şi Hezbollah, duşmani declaraţi ai Israelului.
În ultimele luni, loviturile atribuite Israelului s-au înmulţit în Siria, fără ca armata israeliană să confirme sau să dezmintă, responsabilii militari israelieni evocând totuşi „un al doilea front” al Hezbollah – foarte influent în Liban şi aliat al Teheranului – pe platoul Golan din Siria.
Armata israeliană a trimis, de altfel, întăriri de-a lungul frontierei sale nordice, la intersecţia Libanului cu Siria, susţinând că „a ridicat nivelul său de pregătire împotriva unor acţiuni inamice potenţiale”.
Israelul a revendicat loviturile aeriene
Fapt rar, Israelul a revendicat luni seară loviturile aeriene asupra armatei siriene, „drept represalii” la „tentative” de a plasa bombe artizanale de-a lungul frontierei cu Siria.
„Forţele armate israeliene consideră guvernul sirian responsabil de toate activităţile de pe teritoriul sirian şi vor continua să acţioneze cu determinare împotriva tuturor încălcărilor suveranităţii israeliene”, a avertizat armata israeliană după aceste raiduri.
Duminică, forţele armate israeliene au anunţat că au ucis „patru terorişti” care montau explozibili în apropierea unei bariere de securitate de-a lungul părţii din platoul Golan ocupate şi anexate de Israel.
De la începutul războiului în Siria, loviturile israeliene din această ţară vizează în special Hezbollah şi forţele iraniene care susţin Damascul în lupta cu diverse grupări rebele.