Grupul Alten a inaugurat astăzi un nou sediu în Oregon Park, din Pipera, şi vrea ca în doi ani să ajungă la 1.500 de angajaţi în ţara noastră.
Alten este lider mondial în inginerie şi consultanţă tehnică. Compania desfăşoară proiecte de cercetare şi dezvoltare pentru companiile de vârf din toate sectoarele industriale, telecomunicaţii şi servicii din întreaga lume.
Prezent pe piaţa locală din 2006, grupul a ajuns la 1.000 de consultanţi la sfârşitul anului 2017. În toamna anului trecut Alten a achiziţionat compania locală de software Kepler-Rominfo. “De când am început activitatea în România, expertiza de înaltă calitate oferită de echipa locală s-a dovedit a fi excelentă datorită competenţelor tehnice ale consultanţilor noştri. Acum, am schimbat poziţionarea noastră, acoperind toate tehnologiile şi furnizând expertiză tehnică la nivel înalt clienţilor noştri, având peste 1.000 de consultanţi în şase oraşe din ţară. Intenţia noastră este să păstrăm acest angajament ferm şi să ajungem la 1.500 de consultanţi în următorii 2 sau 3 ani”, a declarat Simon Azoulay, CEO Alten. Acesta a mai spus că România este o ţară unică pentru grup. În România raportul dintre femei şi bărbaţi este de 50-50%, în timp ce în alte ţări din grup sunt 80% bărbaţi, 20% femei.
Sectoarele de activitate sunt industria auto – 40%, IT – 30% şi aeronautică- 30%.
Creat în 1988, grupul Alten are o forţă de muncă de peste 28.000 de angajaţi în 20 de ţări, dintre care 90% sunt ingineri de vârf. Cifra de afaceri a ajuns la 1,975 miliarde de euro anul trecut.