Grupul chinez Hualing va achiziţiona subsidiara Societe Generale din Georgia

Grupul chinez Hualing intenţionează să se extindă pe piaţa bancară din Georgia, achiziţionând de la Societe Generale participaţia majoritară în Bank Republic, unul din cei mai mari creditori ai ţării, transmite Reuters.

"Hualing Group a ajuns la un acord preliminar cu Societe Generale şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) pentru achiziţionarea participaţiei majoritare deţinute de SocGen în Bank Republic, subsidiara sa din Georgia", a anunţat miercuri grupul chinez. 

Sectorul bancar din Georgia înregistrează o creştere rapidă iar investitorii străini au început să investească în acest stat ex-sovietic. 

Tranzacţia va ajuta grupul chinez să-şi întărească divizia sa bancară din Georgia şi portofoliul de afaceri. 

Conform acordului preliminar, Hualing va realiza o fuziune între Bank Republic şi Basis Bank (deţinut de grupul chinez) pentru a crea o bancă universală care se va situa pe locul trei în Georgia. 

Societe Generale va deţine aproximativ 8% din entitatea combinată şi va rămâne membru al Consiliului de Administraţie în timp ce BERD va deţine o participaţie de 3,9% şi va rămâne membru al Consiliului de Administraţie. 

În prezent, Societe Generale deţine 93,64% din Bank Republic iar BERD are o participaţie de 6,36%. Există 19 bănci comerciale în Georgia, din care 17 controlate de instituţii străine de creditare.