Warner Music lucrează pentru a atrage instituţii care, alături de Tencent, ar servi drept investitori ancoră, contribuind cu un total de peste 1 miliard de dolari la obiectivul de a atrage până la 1,8 miliarde de dolari, au declarat persoane apropiate situaţiei, citate de publicaţie.
Listarea celei de-a treia mari companii de înregistrări din lume, casa unor artişti precum Cardi B, Ed Sheeran şi Bruno Mars, ar putea să realizeze cea mai mare ofertă publică iniţială care a avut loc până acum în 2020, scrie news.ro.
Warner Music a amânat în martie oferta publică iniţială, din cauza impactului avut de pandemia de COVID-19 asupra pieţelor de capital. Compania ar urma să stabilească preţul ofertei publice iniţiale pe 2 iulie, iar acţiunile vor debuta la bursa Nasdaq. Reprezentanţii Tencent nu au fost disponibili pentru comentarii, iar cei ai Warner Music au refuzat să comenteze.