În primele patru luni ale acestui an, grupul a avut o cifră de afaceri de peste şapte milioane de euro, în creştere cu circa 11% faţă de perioada similară a anului trecut, iar EBITDA (profitul operaţional) a atins 1,5 milioane de euro, fiind de cinci ori mai mare comparativ cu primele patru luni din 2012.
Această evoluţie a indicatorilor financiari a fost determinată de deciziile managementului de a dezvolta activităţile de trading ale grupului şi de a asigura furnizarea serviciilor conexe de execuţie (branşamente, instalaţii utilizare etc).
Portofoliul de contracte a crescut constant, compania ajungând în prezent la 22.500 de clienţi ( 22.000 la începutul acestui an), însă, pe fondul unui consum sensibil redus faţă de anii anteriori. În aceste condiţii, s-a trecut la controlul riguros al costurilor şi la monitorizarea zilnică a încasărilor şi termenelor de plată, pentru a limita întârzierile sau neplata serviciilor.
‘ Am reuşit într-un timp relativ scurt să schimb, la nivelul echipei, abordarea tipic inginerească pe care o regăseşti peste tot în această industrie, într-una de business, orientată spre responsabilizare, performanţă şi profit. Strategia noastră urmăreşte generarea unor fluxuri financiare consistente, care să ne permită susţinerea activităţilor de zi cu zi şi realizarea investiţiilor’, a declarat Alexandru Bucşă, directorul general al grupului de companii Gaz Sud – GDR.
Înfiinţate în 2001, companiile Gaz Sud şi GDR au ca obiect de activitate distribuţia şi comercializarea combustibililor gazoşi, dezvoltarea reţelelor de distribuţie a gazelor naturale şi a serviciilor conexe. Companiile operează o reţea de distribuţie de aproximativ 700 de kilometri, care deserveşte circa 22.500 de clienţi din zonele limitrofe Bucureştiului, dar şi din oraşe ca Roşiorii de Vede şi Siret.