Companie cu capital integral românesc, al cărei pachet majoritar de acţiuni este deţinut de Eugen Banciu, membru al clubului select Top 300 Capital – Cei mai bogați români, Dona a devenit un reper în industria farmaceutică din Romania şi un brand apreciat şi respectat de români. Pe parcursul celor 25 de ani, reţeaua farmaceutică s-a extins în mod constant, ajungând în acest an la peste 300 de unităţi. În fiecare lună, peste 2,7 milioane de pacienţi au acces la serviciile farmaceutice ale grupului și la gama variată de produse, servicii şi consiliere de specialitate oferite de o echipă de 2.500 de profesionişti în sănătate.
„Am început cu o farmacie şi astăzi lanţul de farmacii Dona reuneşte peste 300 de unităţi. Prezenţi timp de 25 de ani pe o piaţă marcată de incertitudini şi plină de provocări, am demonstrat că Dona este o construcţie de business solidă, bine organizată, optimizată din punct de vedere operaţional, cu know-how consistent, instrumente şi proceduri de lucru eficiente, care asigură baza pentru o dezvoltare sănătoasă şi susţinută, pe termen lung”, a declarat Eugen Banciu, preşedintele grupului Dona.
Dona este una dintre cele mai vechi companii de pe piaţa locală de retail farmaceutic din România, cu o contribuţie importantă la maturizarea şi modernizarea acesteia. În 2014 a demarat un proces amplu de redecorare şi reamenajare a unităţilor sale cu un concept de retail modern şi original, special conceput pentru a îmbunătăţi experienţa pacienţilor în farmacii. Noul concept de design pune în prim plan pacientul, facilitează o comunicare mai apropiată cu farmaciştii şi oferă mai mult confort şi intimitate prin reorganizarea spaţiilor de expunere şi a punctelor de interacţiune.
O altă schimbare strategică majoră a avut loc anul trecut atunci când lanţul farmaceutic a anunţat că va continua planurile de extindere prin intermediul unui sistem de franciză, devenind un model de business deschis către antreprenorii locali din domeniu care vor să se alăture şi să îşi consolideze afacerea sub un brand puternic şi cu un sistem eficient, integrat pe verticală.
Program coerent de investiții
„În 2016, investițiile noastre au fost directionate către achiziția de licențe, construirea și amenajarea noului depozit de medicamente, reamenajarea farmaciilor respectând noua identitate vizuală Dona și către programele de pregătire profesională personalizate pe categorii de angajați. Valoarea acestora a fost de aproximativ 24 milioane lei. Și în 2017 am continuat proiectele majore, iar investițiile bugetate pentru anul în curs se ridică la 17 milioane lei, a declarat într-un interviu acordat revistei Capital preşedinte al SIEPCOFAR şi director general al Dona Marketing Grup, Marius Saulea.
Calihory Company SRL, companie care deţine susidiarele Dona Marketing Grup, SIEPCOFAR, Farmacia Dona şi Dona Logistică este deținută de omul de afaceri român Eugen Banciu. Acesta ocupă locul 35 în Top 300 Capital – Cei mai bogați români., ediția 2017, cu o avere estimată la 120 – 125 milioane de euro, în creștere față de anul anterior.
„Prezenţi timp de 25 de ani pe o piaţă marcată de incertitudini şi plină de provocări, am demonstrat că Dona este o construcţie de business solidă.”
Eugen Banciu, președinte al Grupului Dona