Ambasada Israelului la București a trimis un comunicat de presă prin care informează că Grupul de lucru România-Israel a avut o primă reuniune în domeniul economic joi, 1 octombrie. În comunicat se mai precizează că Grupul de lucru bilateral, stabilit de miniștrii afacerilor externe ale celor două state în cadrul ultimei vizite oficiale în Israel a șefului diplomației române, domnul Bogdan Aurescu, a fost coprezidat de domnul Cornel Feruță, secretar de stat MAE român, și domnul Alon Ushpitz, director general politic al MAE israelian.
Grupul de lucru România-Israel în domeniul economic s-a reunit pentru prima dată ieri, 1 octombrie, prin sistem videoconferință.
Grupul de lucru bilateral, stabilit de miniștrii afacerilor externe ale celor două state în cadrul ultimei vizite oficiale în Israel a șefului diplomației române, domnul Bogdan Aurescu, a fost coprezidat de domnul Cornel Feruță, secretar de stat MAE român, și domnul Alon Ushpitz, director general politic al MAE israelian.
Întrevederea a reunit și reprezentanți ai ministerelor de linie din ambele state cu atribuții în domeniile economic, ocrotirii sănătății, dezvoltării durabile și noilor tehnologii. De asemenea, discuțiile s-au concentrat pe măsuri bilaterale care vizează adoptarea unor proiecte comune în domeniile de interes ale Grupului de lucru: agricultură – cu precădere în sectorul irigațiilor și cel al managementului apei –, sănătate, precum și tehnologie și inteligență artificială.
Excelența Sa domnul David Saranga, Ambasadorul Statului Israel în România, a evidențiat faptul că ”Viziunea noastră este de a extinde participarea în cadrul Grupului de lucru și către sectorul privat. Ne dorim, de asemenea, o cooperare între Israel și România și prin joint-ventures. Din perspectiva noastră, vă asigur că guvernul israelian este onorat să-și împărtășească expertiza și experiența dobândite. Avem deplină încredere în evoluția Grupului de lucru bilateral pentru a găsi cele mai bune modalități de colaborare în sectorul economic și comercial.”
Cele două ministere de externe au convenit să aprofundeze discuțiile sectoriale în viitorul apropiat, subliniind parteneriatul puternic dintre România și Israel, precum și dorința comună de a consolida aceste legături speciale în toate domeniile de interes.