Profil de companie responsabilă social în anul 2021
O companie responsabilă în România se implică activ, sprijină comunitatea din care face parte și acționează la nivelul educației, sănătății și mediului. Aceștia sunt pilonii care stau atât la baza unei strategii solide de dezvoltare durabilă, cât și a identității sustenabile, construită în mod real și conștient. Centrat pe beneficiul comunităților din România și pe gradul de preocupare a publicului față de proiectele de CSR derulate de companie, chestionarul „Ce înseamnă pentru tine RESPONSABILITATEA?” a fost completat online de 1.050 de respondenți, în perioada 23 noiembrie – 20 decembrie 2021, la inițiativa Grupului.
Conform rezultatelor, românii învață despre comportamentul responsabil și asimilează informațiile în cadrul familiei (49%), iar dacă în 2020 aceștia situau pe a doua poziție școala, în acest an a fost înlocuită de comunitate (18%), urmată de școală (12%), respectiv de toate aceste situații de interacțiune socială (17%).
În privința domeniilor în care ar trebui să se implice companiile, în viitor, și pe baza cărora să își creeze strategiile de responsabilitate socială, respondenții nominalizează pe primul loc educația de masă (41%), urmat de sănătate (17%), protecția mediului (11%). Participanții consideră că o companie se poate considera responsabilă doar atunci când, prin intermediul acțiunilor și politicilor promovate de aceasta, sprijină comunitatea (28%), se preocupă de angajați (21%), susține educația (11%) sau pune tehnologia în slujba oamenilor (7%).
DIGI, o companie recunoscătoare și aproape de oameni
Sprijinirea și încurajarea bunăstării sociale reprezintă un proces continuu, prin urmare, în 2021, DIGI a continuat să se implice în cauze care au avut impact real asupra angajaților, abonaților săi și față de întreaga comunitate. Grupul a realizat proiecte în domeniul sănătății (#DigiWell), cât și în cel al educației (#DigiEdu), al sustenabilității (#DigiBenefit) și digitalizării, pentru creșterea șanselor de integrare și dezvoltare socială (#DigiActiv).
Astfel, Grupul încheie anul 2021 cu 7 campanii de imunizare a cel puțin 1.000 de angajați și membri ai familiilor acestora, la nivel național; 180 de angajați prezenți la centrele de donare și cel puțin 440 de vieți salvate prin campania DIGI donează viață; extinderea proiectului DIGI CoRRRner în toate cele 458 de magazine din rețeaua companiei; 14 beneficiare ale Asociației Casiopeea sprijinite cu proteze mamare; peste 4.000 de copii conectați cu școala în urma campaniei Școala fără pauză și peste 400 de beneficiari din comunitățile locale, în urma proiectului Turul Târgurilor de Crăciun. În ceea ce privește securitatea cibernetică, DIGI a sprijinit prima ediție a evenimentului CyberHack 2021 și a desfășurat numeroase campanii interne de informare și conștientizare, dar și concursul intern Ferește-te de ȘiretClick!.
Inițiativele DIGI au avut ecou, astfel, 66% din persoanele care au completat chestionarul consideră că proiectele derulate de DIGI au adus schimbări la nivelul comunităților din România.
În ciuda priorităților pe care pandemia le-a schimbat, compania și-a urmat obiectivele de dezvoltare sustenabilă, iar aceste proiecte nu ar fi fost realizabile fără implicarea și eforturile tuturor #oamenilorDIGI, cărora Grupul le mulțumește, pentru că au ales să rămână conectați la nevoile societății, respectând, în același timp, normele de siguranță.
Având în vedere acțiunile pe care DIGI le-a întreprins de-a lungul anului, 84% din respondenți au evaluat DIGI drept o companie „categoric responsabilă” sau „mai degrabă responsabilă” din punct de vedere social. Comparativ cu anul 2020, compania și-a îmbunătățit percepția publică privind implicarea în activitățile de CSR.
Acest lucru este demonstrat și de topul generat prin menționarea spontană a proiectelor de responsabilitate socială corporativă demarate de companie. Respondenții au nominalizat următoarele inițiative: Digi #EDU (donații de echipamente și servicii de conectivitate pentru copiii din zone defavorizate sau din comunități izolate/ mediul rural, 27%), campaniile de imunizare și de luptă împotriva COVID-19 (22%), și campania de donare de sânge Digi donează viață (20%). În clasament mai figurează și proiectul DIGI CoRRRner (9%), Casiopeea – Cursa Roz (cros și marș anual pentru femeile care suferă de cancer la sân, 6%), #amgrijă (5%), campania Școala fără pauză, parteneriat DIGI FM și Asociația Banca de Bine (3%) și acțiunile privind Securitatea Cibernetică (2%).
Având în vedere mijloacele de comunicare prin intermediul cărora respondenții au aflat de acțiunile de responsabilitate socială, 66% au indicat mediul online ca sursa principală, 29% radio și 5% posturile de televiziune.
Îmbunătățirea continuă este un proces-cheie în abordarea operațiunilor companiei, astfel, eforturile și inițiativele DIGI au atras progrese recunoscute inclusiv de organizatorii CST Index România, care au acordat companiei Bronze Level Recognition, în cadrul ediției de anul acesta. Aceste rezultate sunt dovada faptului că percepția publică, în ceea ce privește acțiunile de CSR ale companiei, este favorabilă atât în rândul agențiilor cu expertiză, cât și printre beneficiarii direcți ai campaniilor.
Despre Grupul Digi | RCS & RDS
DIGI este liderul segmentului de servicii de internet fix, pay-tv și telefonie fixă după cotele de piață deținute în România și unul dintre operatorii europeni de top în domeniul comunicațiilor electronice convergente, derulând operațiuni în Spania și Italia. Compania deține cea mai modernă (state of the art) și mai extinsă rețea de fibră optică din regiune. În domeniul serviciilor mobile de voce și date, DIGI a fost mereu un adept al pionieratului, implementând de timpuriu cele mai avansate tehnologii. DIGI aduce pe piață cele mai accesibile servicii de comunicații electronice, atât în domeniul serviciilor fixe, cât și al celor mobile. Acest avantaj competitiv s-a transformat, în timp, într-un beneficiu pentru milioane de clienți, care au dobândit, astfel, un acces mai rapid și mai puțin costisitor la servicii de cea mai bună calitate.
Grupul Digi pune la dispoziția abonaților săi și o ofertă complexă de conținuturi trans-media, prin intermediul diviziei media care cuprinde: televiziunile Digi 24, Digi Sport 1, 2, 3, 4, Digi4K, Film Now (pay-TV), Digi World, Digi Animal World, Digi Life, UTV, Music Channel și Hit Music Channel, radiourile Digi FM, Pro FM, Dance FM, Chill FM și serviciul de content Digi Online.