Decizia confirmă acordul preliminar convenit de cele două părţi în luna septembrie a anului trecut, când E.ON a precizat că Fortum va face o ofertă de 22 de euro pe acţiune pentru toţi acţionarii Uniper, dublu faţă de preţul înregistrat de titlurile Uniper la acea dată, până la data de 11 ianuarie 2018. Această tranzacţie va aduce E.ON suma de 3,76 miliarde de euro pe care grupul german o va putea investi în reţele de ultimă generaţie şi regenerabile.
E.ON, una din cele patru mari companii germane de utilităţi, a decis să se separe de centralele sale pe bază de cărbune şi gaze naturale prin crearea diviziei Uniper în 2016, pe care ulterior a listat-o la Bursa de la Frankfurt. Uniper, cu sediul în Dusseldorf, a preluat centralele pe bază de combustibili fosili, activităţile de tranzacţionare a materiilor prime şi un sfert dintre angajaţii E.ON. În schimb, grupul se va concentra pe energiile regenerabile, reţelele de distribuţie şi serviciile personalizate de îmbunătăţire a eficienţei energetice, pentru a putea răspunde la modificările de pe pieţele energetice, progreselor tehnologice şi cererilor venite din partea consumatorilor.
Compania E.ON Distribuţie România, primul distribuitor integrat de gaze naturale şi electricitate din România, operează o reţea de distribuţie de gaze naturale de peste 20.000 de kilometri şi o reţea de distribuţie de electricitate mai mare de 80.000 de kilometri, deservind în total circa trei milioane de clienţi.
AGERPRES