Grupul german de turism TUI a fost grav afectat de pandemie. S-au înregistrat pierderi de peste 3 milioane de euro

Turism

Pandemia de coronavirus a generat probleme majore din punct de vedere economic și sanitar la nivel mondial. Grupul german de turism TUI se numără printre companiile afectate de pandemie.

Potrivit EFE, grupul german de turism TUI a înregistrat o pierdere netă de 3,148 miliarde euro (3,806 miliarde dolari) în exerciţiul său financiar 2019/2020, faţă de un profit de 416,4 milioane euro (503,5 milioane dolari) în cel anterior, din cauza restricţiilor de călătorie impuse în urma pandemiei, relatează Agerpres.

În același timp, TUI a mai anunțat joi că încasările sale au scăzut puternic, cu 58%, în ultimul exerciţiu financiar care s-a încheiat în septembrie, până la 7,943 miliarde de euro (9,606 miliarde dolari).

De cealaltă parte, directorul general executiv al companiei, Fritz Joussen, susține că eistă câțiva factori cheie. Măsurile rapide de reducere a costurilor şi de asigurare a lichidităţilor sunt importante pentru grup şi o bază semnificativă pentru viitor”, a spus acesta.

În perioada menţionată, TUI a avut o pierdere operaţională (Ebit) de 2,927 miliarde euro (3,54 miliarde dolari), faţă de un profit de 768,7 milioane euro (929,5 milioane dolari) cu un an înainte.

Numărul angajaților a fost redus

Pandemia a cauzat mai multe probleme pentru această companie. Deși a redus numărul de angajaţi cu 32,4%, la 48.330 persoane la finele lunii septembrie, avea datorii financiare nete de 6,421 miliarde euro (909,7 milioane euro cu un an înainte). Astfel, grupul german a primit ajutoare de stat în sumă de 4,8 miliarde euro (5,804 miliarde dolari).

„TUI era într-o situaţie perfectă înainte de criză şi vrem să revenim la forţa noastră anterioară cât mai curând posibil. Piaţa este intactă, modelul nostru de afaceri va fi probat în viitor, iar cererea clienţilor este acolo”, a spus Joussen.

El a subliniat că vacanţele sunt foarte importante pentru toţi şi că turismul internaţional se consolidează în special în sudul zonei euro şi în nordul Africii.

De aceea, Joussen consideră că TUI este foarte bine poziţionat pentru a relua operaţiunile la o scară mai înaltă imediat ce se vor ridica restricţiile şi se vor redeschide destinaţiile turistice.

Directorul companiei este optimist

În același timp, acesta s-a arătat optimist în ceea ce priveşte perspectivele de succes ale vaccinurilor, începând de anul viitor.

„Toţi indicatorii semnalează o reluare cu succes a turismului imediat ce se va termina pandemia”, a subliniat CEO-ul TUI.

Joussen a punctat însă că momentan nu este posibil să se facă pronosticuri fiabile din cauza „incidenţei în continuare ridicate a infectărilor”, care duce la aplicarea unor măsuri de izolare, şi a faptului că există puţine coridoare de călătorie.

În prezent, pot fi efectuate călătorii în Insulele Canare, o destinaţie de iarnă foarte populară, şi, de asemenea, s-au realizat croaziere în jurul acestor insule.

Rezervările totale pentru sezonul de iarnă 2020/2021 sunt cu 82% mai scăzute faţă de cel anterior, în concordanţă cu reducerea capacităţilor, dar preţurile medii sunt cu cu 4% mai ridicate.

De asemenea, rezervările pentru vara 2021 sunt cu 3% mai mari faţă de vara 2019, iar preţurile sunt cu 14% mai ridicate faţă de 2020, când TUI a trebuit să ofere discounturi importante.