Grupul Grampet continuă campania lansată în luna mai și donează unul din cele 10 aparate de testare COVID-19 unui spital de copii, respectiv Spitalului Clinic de copii Victor Gomoiu din București, împreună cu 1.000 de kituri de testare.
Aparatul de ultimă generație tip eCL8000-Automated ECL Immunoassay Analyzer, care are o viteză de procesare a 86 de teste pe oră și poate genera rezultatele în 18 minute, a fost instalat și calibrat în laboratorul spitalului, în cursul acestei dimineți.
În urmă cu o lună, o donație similară a ajuns la Institutul Național de Boli Infecțioase Prof. Dr. Matei Balș.
„Încă de la începutul crizei medicale am înțeles că testarea în masă este singurul mod prin care putem controla răspândirea acestui virus, cel puțin până ce vom avea un vaccin”, spune Gruia Stoica, Președintele Grupului GRAMPET.
„Am achiziționat 10 astfel de aparate certificate de Ministerul Sănătății din China, împreună cu 10.000 de kituri de testare, pe care am început să le distribuim în centrele în care ne desfășurăm activitatea la nivel național. De această dată, ne-am îndreptat atenția către un spital de copii, în contextul în care primim din ce în ce mai multe semnale de la nivel internațional că acest virus nu este atât de inofensiv în privința copiilor pe cât se credea la început, ci dimpotrivă”.
Până acum, Grupul GRAMPET a donat câte un aparat eCL8000-Automated ECL Immunoassay Analyzer și 1.000 de kituri de testare Direcțiilor de Sănătate Publică din Deva, Iași și Galați, Spitalelor Clinice Județene de Urgență din Craiova și Constanța, precum și Facultății de Medicină din cadrul Universității din Debrețin – Ungaria. În acest moment, grupul analizează care sunt zonele din țară unde este cea mai mare nevoie pentru a face următoarele două donații.
Totodată, Grupul GRAMPET a donat câte 9.000 de măști de protecție Muzeului Național de Artă și Serviciului de Ambulanță București.