Cel mai mare lanţ de hoteluri din SUA, Marriott International, a anunţat, luni, că în următorii trei ani intenţionează să adauge peste 200 de hoteluri de lux ofertei sale internaţionale, urmând să investească peste 15 miliarde de dolari în aceste proiecte, transmite Dow Jones Business News.
'Categoria 'lux şi lifestyle' este mai puternică decât oricând şi vedem cum continuă să crească la nivel mondial', a afirmat directorul general de la Marriott International, Arne Sorenson.
'Următoarea generaţie de călători ar urma să constituie peste 60% din afacerile noastre în următorii patru ani', a adăugat Sorenson.
Grupul Marriott are un portofoliu de 449 de hoteluri de lux grupate sub opt branduri printre care The Ritz – Carlton (89 de hoteluri), Bulgari Hotels (trei hoteluri) şi JW Marriott Hotels (64).
Această categorie de hoteluri urmează să se extindă la nouă branduri, odată cu debutul Moxy Hotels, la Milano, în toamna acestui an.
În România, JW Marriott Bucharest Grand Hotel este un hotel de cinci stele din Bucureşti, deschis în anul 1999.
Sursa: Agerpres