În intervalul ianuarie – martie 2016, avansul vânzărilor retail ale MOL România a fost susţinut de extinderea reţelei de benzinării, ajunsă, în prezent, la 206 staţii la nivel naţional.
Potrivit sursei citate, în primul trimestru al anului, vânzările de carburanţi, GPL şi lubrifianţi au crescut cu 20%, la 145 kt, de la 121 kt cât se consemnase în aceeaşi perioadă din 2015. În această marjă, vânzările de motorină au avansat cu 20% (la 104 kt), în timp ce vânzările de benzină au urcat cu 16%, la 36 kt.
Pe ansamblul Grupului MOL, ritmul de creştere a vânzărilor retail a fost, în primul trimestru, de 10%, la 889 kt.
În pieţele din Europa Centrală şi de Est, unde Grupul este prezent, cererea de carburanţi a avansat, în medie, cu 2%, având un efect favorabil asupra operaţiunilor segmentului Downstream.
Grupul MOL este o companie multinaţională integrată şi independentă, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Grupul derulează operaţiuni în peste 30 de ţări şi are aproximativ 26.000 de angajati în întreaga lume.
MOL controlează patru rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia şi Croaţia. Compania are, de asemenea, o reţea de aproximativ 2.000 de benzinării în Europa Centrală şi de Sud-Est, în 12 ţări, din care peste 200 în România. AGERPRES