Retailerul francez vine pe piaţa locală şi cu cel de-al doilea brand al său. Pentru o taxă de franciză de 10.000 de euro, investitorii se vor alătura unei reţele mondiale formate din 1.000 de magazine.
Brandul Chevignon reprezintă 18% din totalul vånzărilor grupului Naf Naf, unul dintre cei mai importanţi retaileri de îmbrăcăminte din Franţa. Investiţia iniţială într-un magazin se ridică la 150.000-300.000 euro, în funcţie de dimensiunile unităţii, fiind incluse stocul iniţial de marfă, amenajarea spaţiului, mobilierul şi taxa de intrare în franciză, în valoare de 10.000 euro. Suprafaţa recomandată pentru un magazin Chevignon este de circa 150 de metri pătraţi, iar localizarea se face în marile centre comerciale din oraşele cu o populaţie de peste 200.000 de locuitori.
Chevignon prezintă o gama largă de îmbrăcăminte pentru bărbaţi şi femei, încălţăminte şi accesorii – jachete de zbor legendare, cămăşi, tricouri, pulovere, blugi şi pantaloni. Magazinele Chevignon se adresează cumpărătorilor cu venituri peste medie, din categoria de vårstă 25-40 de ani.
Succesul grupului Naf Naf este argumentat de cele aproape 1.000 de unităţi în 50 de ţări, în care lucrează peste 1.500 de angajaţi. Piaţa romånească a trezit interesul reprezentanţilor companiei după ce un studiu a arătat că acest sector generează vånzări anuale de peste 6.000 de euro/mp, iar rata soldurilor este încă la nivel foarte atractiv: sub 12% din totalul colecţiilor pe un sezon sunt supuse promoţiilor şi discounturilor.
Înfiinţat în 1979, lanţul Chevignon a început să se extindă în franciză încă din 1986 atåt în Franţa, cåt şi peste hotare. Acest lucru a impulsionat dezvoltarea rapidă a companiei.
La începutul anilor ’90, s-au deschis magazine la New York şi Tokyo. Astăzi, aria de extindere a francizei cuprinde peste 40 de magazine în Franţa şi mai mult de 950 de puncte de vånzare în ţări precum Spania, Portugalia, China, Columbia, Panama, Costa Rica, Japonia sau Venezuela.