Grupul OMV Petrom estimează că va realiza investiţii mai mici de 700 de milioane de euro în acest an, peste 80% urmând să fie direcţionate către proiectele din Upstream (Explorare şi producţie, n.r.), conform rezultatelor financiare neauditate publicate joi de companie.
În trimestrul III, compania a efectuat investiţii de 811 milioane de lei, în creştere cu 70% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Pe de altă parte, investiţiile realizate pe ansamblul primelor nouă luni din acest an s-au redus cu 5%, la 1,727 miliarde de lei.
Pe segmentul Upstream, investiţiile realizate în perioada iulie-septembrie au fost de 675 milioane de lei, comparativ cu 420 milioane de lei în T3/16, iar investiţiile din Downstream (Rafinare şi marketing) s-au cifrat la 135 milioane de lei, din care 122 milioane de lei în Downstream Oil (T3/16: 56 milioane de lei).
‘Investiţiile în activităţile Upstream au fost cu 61% peste nivelul din T3/16, în principal datorită numărului mai mare de sonde forate şi reparaţiilor capitale efectuate, progresului înregistrat în proiectele de îmbunătăţire a siguranţei, atât onshore cât şi offshore, precum şi proiectului Neptun Deep. Investiţiile în explorare au fost de 39 milioane lei, aproximativ constante comparativ cu perioada similară a anului anterior’, se mai arată în comunicatul grupului.
Producţia de hidrocarburi la nivel de grup a scăzut cu 4%, din cauza producţiei mai mici atât în România, cât şi în Kazahstan. În România, producţia zilnică de hidrocarburi a fost de 159.200 bep/zi şi producţia totală a fost de 14,65 milioane bep (baril echivalent petrol). Producţia de ţiţei şi condensat în România a fost de 6,24 milioane bep, cu 5% mai mică decât în T3/16. ‘Aceasta a reflectat în principal declinul natural şi finalizarea tranzacţiei cu Mazarine’, precizează sursa citată.
Producţia de gaze naturale în România a scăzut cu 3%, la 8,41 milioane bep din cauza declinului natural al principalelor zăcăminte de gaze naturale. Declinul natural a fost parţial contrabalansat de efectul pozitiv al campaniilor de reparaţii capitale de succes, se mai arată în comunicatul OMV Petrom.
Pentru anul 2017, OMV Petrom preconizează că preţul mediu al ţiţeiului Brent va fi de 52 USD/bbl.
‘Creşterea consumului privat în România se estimează să susţină în continuare cererea pentru produse petroliere, în pofida unor aşteptări de scădere a acesteia în T4/17 ca urmare a sezonalităţii şi a majorării accizelor la carburanţi’, precizează compania.
Totodată, estimările OMV Petrom indică un avans al cererii de gaze naturale şi carburanţi şi o uşoara creştere a cererii pentru electricitate faţă de 2016. AGERPES