Grupul Renault stabilește noi recorduri. Dacia a vândut aproape 333.000 de mașini în primul semestru

În primul semestru, vânzările mondiale de autoturisme și vehicule utilitare (VP + VU) ale Grupului Renault (inclusiv Lada) au înregistrat o creștere de 10,4 % pe o piață care a crescut cu 2,6 %. Astfel cota de piață a Grupului a ajuns la 4,1 % (+0,3 puncte în raport cu anul 2016).

Grupul, precum şi mărcile Renault și Dacia, realizează un record de vânzări semestriale cu 1.879.119, 1.342.968 și respectiv 333.050 de vehicule vândute. Vânzările  Renault Samsung Motors au crescut cu 12,5 %, iar cele ale Lada cu 12,2 %.
 
„Am atins un nou record prin cele 1,88 milioane de vehicule vândute într-un semestru. Volumele de vânzări și cotele de piață au crescut în cazul tuturor mărcilor noastre și în toate regiunile. Strategia noastră de reînnoire a gamei și de extindere geografică continuă să dea roade.” a declarat Thierry Koskas, membru al Comitetului Executiv, Vice-președinte pentru vânzări și marketing al Grupului Renault.

În Europa, înmatriculările Grupului continuă să crească mai accelerat decât piața. Acestea au înregistrat o creștere de 5,6 %, în condițiile în care piața a cunsocut o dinamică pozitivă de 4,4 %, ceea ce înseamnă 1 025 300 de vehicule înmatriculate în primul semestru. Cota de piață a Grupului în Europa ajunge la  10,8 %, în creștere cu 0,1 puncte.

Marca Renault a înregistrat și ea o creștere de 4,3 %. Cota sa de piață se ridică la 8,2 %. Renault beneficiază în special de pe urma reînnoirii complete a familiei Mégane în anul 2016. Clio 4 este a 2–a cea mai vândută mai mașină în Europa, iar crossover-ul Captur este pe locul 1 în categoria sa.

Pe segmentul vehicule electrice, Renault se menține în frunte cu o cotă de piață de  26,8 %. Volumele vânzărilor au crescut cu 34 %. Înmatriculările modelului ZOE, cea mai vândută mașină electrică în Europa, înregistrează o dinamică de 44%.

Marca Dacia realizează în Europa un record de vânzări la șase luni, cu 245.453 vehicule vândute (+9,3 %) și o cotă de piață de 2,6 %. Aceste rezultate sunt datorate în special performanței modelelor Sandero faza 2 lansat la sfârșitul anului 2016 și Duster. 

În Franța, marca Renault are cea mai bună performanță semestrială din ultimii 6 ani în categoria autoturismelor. Twingo, Clio, Talisman și Espace se află pe primul loc în segmentele lor. Dacia își depășește propriul record de vânzări cu Sandero, lider pe piața autoturismelor vândute persoanelor fizice. ZOE rămâne liderul necontestat al pieței mașinilor electrice, reprezentând aproape 70% din piața franceză a autoturismelor electrice, cu peste 9 200 de înmatriculări, în creștere cu peste 42% în raport cu aceeași perioadă din anul precedent.

În afara Europei, și restul regiunilor au înregistrat creșteri ale vânzărilor și cotei de piață. Înmatricularile Grupului au crescut cu 16,8 % pe o piață care a crescut cu 
3,4 %.
Grupul Renault își consolidează pozițiile ca urmare a succesului gamei sale: QM6 și SM6 în Coreea, Kaptur, Vesta și Xray în Rusia, Koleos în China, Mégane Sedan în Turcia și Oroch în America Latină.

În Africa-Orientul Mijlociu-India, înmatriculările Grupului au crescut cu 19,3 %, iar cota de piață a ajuns la 6,4 % (+1,1 puncte).
În Iran, creșterea vânzărilor a fost de 100,3 %, iar cota de piață a atins 9,8 % 
(+4 puncte) datorită succesului Tondar și Sandero.
În India, Renault rămâne prima marcă auto europeană având o cotă de piață de 3,3 %.
În Maghreb, vânzările Grupului au crescut cu 10,1 % pe o piață în scădere cu 
8,3 %. Cota de piață a Grupului a atins 43 %, în creștere cu 7,2 puncte. 

– În Eurasia, înmatriculările sunt în creștere cu 8,6 % într-o piață care a crescut cu 2,5 %. Cota de piață a Grupului, care include acum marca Lada, a progresat cu  1,4 puncte ajungând la 24,5 % în special datorită dinamismului său în Rusia.
– Piața rusă, care a crescut pentru prima dată în ultimii 4 ani, a înregistrat un avans de 6,9 % în primul semestru. Vânzările Grupului (inclusiv Lada) au crescut cu 14 %. 
– Vânzările Lada cresc într-un ritm de aproape două ori mai rapid decât al pieței, progresând cu 12,8 % în condițiile unei cote de piață de 19,5 % (+1 punct), datorită succesului noilor modele Vesta și Xray. 
– Marca Renault ajunge la o cotă de piață de 8,4 % în creștere cu 0,7 puncte. Kaptur s-a vândut în 14 141 de unități în primul semestru. 
– Rusia devine a 2-a piață a Grupului, luând în calcul și volumele de vânzări ale mărcii Lada.  

– În regiunea Asie Pacific, înmatriculările cresc cu 50,5 % pe o piață în creștere cu 3,6 %. 
– În China, Renault a vândut aproape 36.000 de vehicule (în comparație cu 9.771 în aceeași perioadă a anului 2016), din care 21.000 de unități din „Noul Koleos” lansat la sfârșitul anului 2016 și fabricat local.
– Renault Samsung Motors crește cu 12,5 % în Coreea, pe o piață în scădere cu  4,2 %. Cota de piață ajunge la 6,9 % (+1 puncte) ca urmare a succesului de care s-au bucurat ultimele produse lansate (SM6 și QM6).

– În America Latină, vânzările au progresat cu 14,6 % pe o piață în creștere cu 8,3 %, cota de piață ridicându-se la 6,5 %, în creștere cu 0,4 puncte. Sandero, Logan și Duster Oroch își mențin popularitatea.

Grupul Renault continuă să profite din plin de revenirea pieței argentiniene, înmatriculările vehiculelor sale crescând cu 45,6 % pe o piață în creștere cu 34%. Cota de piață evoluează cu un 1,1 punct ajungând la 13,3 %. Renault beneficiază de producția locală a Sandero și Logan care a demarat la finalul anului 2016. În Brazilia, piața a crescut cu 4,2 %, iar Grupul a valorificat această creștere, sporindu-și vânzările cu 5,1 % raportat la o cotă de piață de 7,4 %.

Așteptări mari pentru oficialii de la Paris

Conform oficialilor Renault, „se anticipează că în anul 2017 piaţa mondială va avea o creştere între 1,5 % şi 2,5 %. Piaţa europeană ar trebui de asemenea să crească cu 2%, același nivel de creștere fiind preconizat și în cazul pieței franceze.”

La nivel internațional, dincolo de Europa, este probabil ca piața rusă să aibă o creștere de peste 5%, iar piața braziliană să crească cu 5%. Se anticipează că piețele din China (+5 %) și India (+8 %) își vor menține dinamica de creștere.

În al doilea semestru, în Europa, Grupul ar putea profita din plin de reînnoirea gamei sale, iar la nivel internațional de dinamica Koleos în China, Kaptur, Xray și Vesta în Rusia, QM6 și SM6 în Coreea de Sud, de noua gamă de vehicule SUV în America Latină. 

„În acest context, Grupul Renault și confirmă obiectivele comerciale pentru anul 2017, constând în creșterea vânzărilor și a cotelor de piață în Europa și în afara Europei”, anunță compania franceză.

Mai multe detalii despre evoluția mărcii Dacia și, mai ales, despre dezvoltarea sa internațională puteţi citi în ediţia revistei Capital care a apărut astăzi, 17 iulie 2017.