„Am început acest an cu o creștere bună a vânzărilor ambelor noastre divizii – Farmaceutice și Diagnostic – și cu rezultate pozitive în studiile noastre clinice. Un aspect important al acestui prim trimestru a fost aprobarea de catre Food and Drug Administration din Statele Unite (FDA) a unui nou medicament destinat tratamentului sclerozei multiple. Suntem pe calea cea buna pentru a ne atinge obiectivele pentru acest an”, a comentat asupra rezultatelor Severin Schwan, CEO al Grupului Roche.
Vânzările Diviziei de Farmaceutice au crescut cu 3% în primul trimestru al acestui an, până la 10,2 miliarde de franci elveţieni, pe fondul cererii foarte promițătoare pentru noul medicament destinat pacientilor cu anumite forme de cancer de vezica urinara, tract urinar sau cancer pulmonar. La acesta s-au adaugat în principal vânzările unui medicament destinat tratamentului cancerului de sân.
În Europa, vânzările Diviziei de Farmaceutice a Grupului Roche au înregistrat o creştere de 1%, fiind impulsionate de medicamentele destinate cancerului de sân şi afecțiunilor reumatologice. În Statele Unite, vânzările companiei au crescut cu 6%, în timp ce în Japonia vânzările au scăzut cu -2%.
În ceea ce privește performanțele Diviziei de Diagnostic, vânzările acesteia au crescut cu 6%, până la 2,8 miliarde de franci elvețieni. Principalii contributori la această creștere au fost solutiile centralizate de diagnostic si cele Point of Care Solutions1, în special pe segmentul de imuno-diagnostice (+13%). Cel mai puternic avans al vânzărilor a fost înregistrat în zona Asia-Pacific (+13%) și America Latină (+21%). Vânzările din zonele EMEA2 (+2%) și Japonia (+4%) au fost de asemenea impulsionate de acelasi portofoliu de solutii, în timp ce în SUA, vânzările au crescut cu 4% pe baza performanțelor Tissue Diagnostics.
În primele trei luni ale anului 2017, Grupul Roche a primit aprobare din partea Food and Drug Administration din Statele Unite pentru un medicament destinat tratării a două forme de scleroză multiplă. Scleroza multiplă este o boală cronică, ce afectează un număr estimat de 2,3 milioane de oameni la nivel mondial3, și pentru care nu există un remediu în acest moment.
În aceeași perioadă, Comisia Europeană a acordat o aprobare condiționată de intrare pe piață pentru un medicament destinat tratării pacienților adulți cu o formă specifica de cancer pulmonar avansat fără celule mici (NSCLC).
Rezultele bune din studiile clinice sprijină noi indicații cheie pentru produsele Roche
Grupul Roche a anunțat rezultate importante ale unor studii clinice în primul trimestru din 2017, pentru medicamente care tratează o formă agresivă a cancerului de sân, carcinomul renal metastatic și cancerul pulmonar avansat fără celule mici.
Testul ADN Cobas HPV pentru sistemele cobas 6800/8800 a fost lansat în Uniunea Europeană și reprezintă o componentă esentială a portofoliului Roche de produse pentru prevenția cancerului de col uterin. De asemenea, tot în Uniunea Europeană a fost lansat și testul cobas Liat PCR, pentru detectarea infecției cu bacteria Clostridium difficile, o infectie ce pune in pericol iminent viata pacientilor, daca nu este detectata corect si rapid.