"Această schimbare este firească şi încheie o etapă majoră de dezvoltare a grupului Rompetrol – realizarea şi finalizarea programului de creştere a capacităţii de procesare a rafinăriei Petromidia la 5 milioane tone de materie primă, consolidarea şi optimizarea operaţiunilor, dar şi integrarea acestuia în cadrul KazMunaiGaz. Astfel, s-au creat toate premisele necesare continuării planului de expansiune a prezenţei KazMunaiGaz în regiunea Mării Negre, dar şi în Europa de Vest", a declarat, într-un comunicat, preşedintele companiei kazahe, Liazzat Kiinov.
Tussupbekov a preluat luni funcţia de director general al Rompetrol. El lucrează din 2005 în domeniul petrolului şi gazelor, ocupând mai multe funcţii de conducere în companii din KazMunaiGaz.
Grupul Rompetrol, cu activităţi în domeniul rafinării, distribuţiei şi tradingului de petrol şi produse petroliere, are operaţiuni în 12 ţări, în principal în România, Franţa şi Spania.
Ieri, Ministerul Economiei anunţa că ministrul de resort, Daniel Chiţoiu, a primit o delegaţie a KMG, în care reprezentanţii companiei kazahe l-au informat pe noul ministru de planurile companiei în România.
"Conducerea KazMunayGaz a lansat o invitaţie părţii române de a înfiinţa o societate mixtă pentru realizarea de operaţiuni de service la sondele petroliere din Kazahstan", se arată într-un comunicat al instituţiei. Printre temele de discuţie s-a numărat şi "dinamizarea" negocierilor privind recuperarea creanţelor bugetare ale statului faţă de Rompetrol Rafinare Constanţa.
Reprezentanţii KazMunaiGaz i-au mai transmis lui Chiţoiu că vor să extindă reţeaua de benzinării în România, în paralel cu dezvoltarea forajului şi extracţiei de petrol. În primăvara acestui an, reprezentanţii Guvernului Ungureanu au reluat discuţiile cu KMG referitoare la creanţa de peste 600 milioane de dolari a Rompetrol către statul român.