Reprezentanţii grupului Rompetrol contestă decizia CNVM de a bloca delistarea Rompetrol Rafinare, impusă la solicitarea statului până la clarificarea situaţiei juridice a conversiei în acţiuni ale obligaţiunilor deţinute de Ministerul Finanţelor Publice la rafinăria Petromidia.
Directorul general al Rompetrol, Soudakhas Meraliev, a afirmat că decizia Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM) a fost o surpriză pentru reprezentanţii grupului.
“O să ne apărăm, pentru că ni se pare că atitudinea CNVM nu este cea corectă, având în vedere că noi am respectat legislaţia românească”, a afirmat Meraliev.
El a precizat că grupul se va folosi de toate mijloacele legale pentru clarificarea acestor aspecte.
„Înţelegem greutăţile prin care trece statul român, dar negocierile sunt negocieri”, a mai spus Meraliev.
CNVM a blocat la 28 iulie delistarea Rompetrol Rafinare.
În preambulul ordonanţei prin care CNVM a blocat delistarea se arată că instituţia a luat act de poziţia Ministerului Finanţelor Publice potrivit căreia retragerea acţiunilor de la tranzacţionare ar conduce la prejudicierea interesului statului în sensul că în lipsa unei cotaţii a acţiunilor pe o piaţă reglementată evaluarea acţiunilor va fi dificil de realizat.
De asemenea, statul român ar fi lezat în drepturile sale de actual creditor obligatar şi de viitor acţionar al Rompetrol Rafinare, se spune în ordonanţa CNVM.
Comisia menţionează că a luat în vedere şi faptul că nu se ştiu încă rezultatele unei majorări de capital aprobată la finalul lunii iunie de acţionarii Rompetrol Rafinare, de 450 milioane lei, prin aport în numerar, pentru plata unei părţi din datoria către stat.
CNVM menţionează că acţiunile emise pentru majorarea de capital şi cele rezultate în urma conversiei unei părţi din obligaţiunile deţinute de stat nu sunt luate în calcul la delistarea companiei.
Grupul Rompetrol deţine 98,61% din acţiunile Rompetrol Rafinare, în urma unei oferte de preluare şi, potrivit legislaţiei pieţei de capital, poate cere delistarea companiei.
Trebuie returnate datorii istorice de 2,4 miliarde lei
The Rompetrol Group, deţinut integral de KazMunaiGaz din Kazahstan, trebuie să ramburseze 2,4 miliarde lei în contul datoriilor istorice ale rafinăriei Petromidia, angajate printr-o emisiune de obligaţiuni de stat din anul 2003. În octombrie 2003, Guvernul a emis o ordonanţă privind transformarea în obligaţiuni cu o maturitate de şapte ani a restanţelor bugetare ale Rompetrol existente la data de 30 septembrie 2003, în valoare de 603 milioane dolari, inclusiv dobânzi şi penalităţi.
Directorul general al Rompetrol a declarat joi că grupul va plăti parţial datoria către statul român, urmând ca diferenţa să fie convertită în acţiuni.
„Avem nevoie să investim bani, pentru a face compania profitabilă. Mai devreme sau mai târziu toţi partenerii vor avea de câştigat. E imposibil să pierzi bani la nesfârşit”, a arătat Meraliev.
Ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, a declarat, la finalul lunii iunie, că statul va prelua peste 40% din acţiunile Rompetrol, în cazul în care KazMunaiGaz (KMG) va plăti numai 100 milioane de dolari din totalul datoriei, iar compania din Kazahstan va rămâne acţionar majoritar. El a explicat că datoriile neplătite vor fi convertite la un preţ stabilit de lege printr-o formulă, foarte apropiat de valoarea nominală a acţiunilor de la momentul emisiunii titlurilor. În concluzie, se poate înţelege că proprietarul Rompetrol achită din datoria către stat doar atât cât să-i permită să rămână acţionar majoritar.
Rompetrol Rafinare are în prezent un capital socieal de 2,109 miliarde de lei şi face parte din grupul Rompetrol, controlat de compania petrolieră de stat KazMunaiGaz din Kazahstan.