Afacerile cu statul pot asigura creşteri ale afacerilor şi profiturilor şi în timp ce criză. Grupul UTI, controlat de Tiberiu Urdăreanu este un exemplu în acest sens. UTI, cu activităţi în securitate, IT, managementul traficului şi construcţii, a câştigat recent sau se află în fază finală pentru mai multe licitaţii în străinătate, în valoare totală de 30 milioane euro, a declarat Tiberiu Urdăreanu, preşedintele şi acţionarul majoritar al grupului, citat de Mediafax.
Afacerile cu statul pot asigura creşteri ale afacerilor şi profiturilor şi în timp ce criză. Grupul UTI, controlat de Tiberiu Urdăreanu este un exemplu în acest sens.
UTI, cu activităţi în securitate, IT, managementul traficului şi construcţii, a câştigat recent sau se află în fază finală pentru mai multe licitaţii în străinătate, în valoare totală de 30 milioane euro, a declarat Tiberiu Urdăreanu, preşedintele şi acţionarul majoritar al grupului, citat de Mediafax.
„Am câştigat recent o licitaţie internaţională în Ucraina pentru tahograful digital şi, foarte curînd, vom fi în poziţia să semnăm un contract similar şi în Republica Moldova. Avem contracte pe rol în Yemen şi suntem în fază finală la licitaţii pentru proiecte la un aeroport în Egipt şi la o rafinărie în Siria. De asemenea, avem un proiect şi la un aeroport în India, ţară în care a început să se investească foarte mult în securitate”, a spus Urdăreanu.
El a adăugat că firma pe care o conduce are în plan proiecte de management al traficului în Polonia, Bulgaria şi Republica Moldova.
„Am instalat deja primele echipamente demonstrative într-o intersecţie în Varşovia, iar pentru Republica Moldova şi Bulgaria suntem în negocieri. Volumul total al contractelor externe pentru care ne aflăm în fază finală de negociere sau pe care le-am câştigat a devenit semnificativ, respectiv de circa 30 de milioane de euro”, a afirmat preşedintele UTI.
Contracte în România
Şi în România au fost semnate o serie de contracte pentru acest an, care permit UTI să estimeze o cifră de afaceri minimă de 135 de milioane de euro pentru 2010. În portofoliul UTI se află, de exemplu, sistemul de semaforizare din Bucureşti – pe ruta Est-Vest (BD Dacia, Bd Alba Iulia), sistemul de securitate din Portul Constanţa şi cel de la Aeroportul Cluj. Printre clienţii privaţi se numără reţeau de hipermarketuri Real şi reţeaua Carrefour Express.
Potrivit lui Urdăreanu, dacă s-ar mai adăuga şi contractele aflate în curs de semnare, din ţară şi străinătate, afacerile s-ar situa la 150-160 milioane euro.
Profitabilitate în creştere
Anul trecut, pe fondul crizei economice, cifra de afaceri a grupului a scăzut cu circa 20%, la 120 de milioane de euro. Cu toate acestea, EBITDA s-a redus doar cu 8%, de la 18 milioane de euro la 16,5 milioane euro.
„În termeni reali, grupul a avut o rată de profitabilitate mai mare în 2009, respectiv 13%, faţă de 11,2% în 2008. Aceasta se explică prin tăierile de costuri, restructurările şi investiţiile pe care le-am făcut anul trecut”, a spus Urdăreanu.
Potrivit acestuia, datoriile către furnizori ale grupului au scăzut anul trecut cu 7,1 milioane de euro comparativ cu 2008, de la 24,2 milioane euro la 17,1 milioane euro.
Creditele pe termen scurt au scăzut, de asemenea, cu 10 milioane de euro comparativ cu 2008, de la 12,5 milioane de euro la 2,5 milioane euro.
Chiar dacă anul trecut, din grup au fost disponibilizate peste 100 de persoane, în acest an, datorită proiectelor câştigate, este foarte probabil ca UTI va trebui să reangajeze personal.
Exit-uri amânate
Tot anul trecut, Urdăreanu a renunţat şi la vânzarea UTI Retail Solutions, pentru care a primit „oferte concrete, dar tipice pentru perioada de criză”, când investitorii caută cu precădere „chilipiruri”.
„Am considerat că suma oferită nu era corespunzătoare valorii reale a companiei. Nefiind o firmă în dificultate, ci dimpotrivă, având o profitabilitate peste medie, am considerat că este mai bine să îi extindem domeniile de activitate, segmentele de piaţă pe care activează şi, implicit, potenţialul de creştere, transferând în cadrul ei competenţe legate de protecţia la incendiu şi de automatizări pentru clădiri. Astfel, o vom face mai atractivă pentru o eventuală vânzare dupa ieşirea economiei din criză, la o valoare mai apropiată de cea reală”, a adăugat omul de afaceri.
În condiţiile de acum, el evaluează grupul pe care îl conduce la circa 200 de milioane de euro, fără a lua în calcul proiectele aflate în faze incipiente, precum Netcity.
Urdăreanu deţine 60% din UTI Holdings, fondul de investiţii AIG Investment Fund are un pachet de 25%, iar restul de 15% este în posesia angajaţilor.