Grupul veteranilor rock salută Bucureştiul

După o vară care a adus în România zeci de nume grele ale muzicii mondiale, melomanii nu vor avea nici în continuare motive să se plictisească. Şi nici să facă economii. Capul de afiş al următoarelor luni este, pentru cei mai mulţi, concertul Guns n’Roses ce va avea loc pe 21 septembrie la Bucureşti, în complexul Romexpo. Între 27 august şi 23 octombrie, trupa americană susţine un turneu de 26 de concerte în Europa, dintre care patru vor avea loc în Europa de Est, la

După o vară care a adus în România zeci de nume grele ale muzicii mondiale, melomanii nu vor avea nici în continuare motive să se plictisească. Şi nici să facă economii.

Capul de afiş al următoarelor luni este, pentru cei mai mulţi, concertul Guns n’Roses ce va avea loc pe 21 septembrie la Bucureşti, în complexul Romexpo. Între 27 august şi 23 octombrie, trupa americană susţine un turneu de 26 de concerte în Europa, dintre care patru vor avea loc în Europa de Est, la Belgrad, Zagreb, Praga şi Bucureşti. Pe 17 august, pe contul de Twitter al lui Axl Rose, solistul formaţiei, apăruse informaţia că toate concertele din Europa sunt anulate, însă întâmplarea a căpătat imediat o explicaţie foarte simplă: contul respectiv fusese spart de un hacker.

„Dorim să dăm asigurări ferme tuturor fanilor că nu există niciun fel de problemă, concertul din Bucureşti urmând să aibă loc pe 21 septembrie, aşa cum a fost programat, la fel ca şi toate celelalte concerte din turneu”, a declarat Denise Săndulescu, director general al D&D East Entertainment, firma organizatoare a evenimentului din Capitală. Pentru cei care doresc să-i vadă live pe Guns‘n’Roses, biletele costă 128 de lei în Normal Circle, 192 de lei în faţa scenei şi 266 sau 298 de lei în tribună, în funcţie de poziţionare.

Ozzy, pentru prima şi ultima dată

Un alt nume mare al rockului ce va veni în această toamnă la Bucureşti este Ozzy Osbourne. Concertul său va avea loc pe 2 octombrie, la Zone Arena, iar biletele costă 150 de lei la Normal Circle, 250 de lei la Golden Circle şi 500 de lei în tribuna VIP. Ar putea să fie singura ocazie de a-l vedea la Bucureşti pe celebrul solist, întrucât acesta a declarat recent că vrea să se retragă din muzică, după ce va fi înregistrat un ultim album cu foştii colegi de la Black Sabbath. Şi apariţia lui Ozzy Osbourne a ridicat unele semne de întrebare, de această dată în privinţa locului de desfăşurare. Asta, pentru că Primăria Sectorului 2 a somat, în urmă cu circa o lună, firma care administrează Zone Arena să demoleze toate construcţiile (scenă, tribune etc.), aparent ridicate fără autorizaţie, şi a anunţat că în respectiva locaţie, situată în cartierul Floreasca, nu vor mai fi organizate concerte. Somaţia a venit după ce unii dintre locatarii din zonă se plânseseră de zgomot şi de daunele aduse de unii spectatori spaţiilior verzi şi clădirilor din zonă. În replică, Dorian Ciubuc, impresarul care îl aduce pe rocker în Capitală, a dat asigurări că Ozzy Osbourne va cânta la Zone Arena. „Concertul va începe la ora 20:30, pentru a se încheia la ora 22:00, astfel încât să nu tulburăm ordinea şi liniştea publică“, a afirmat Ciubuc.

Şi cei cărora le place muzica ceva mai liniştită vor avea motive să scoată bani din buzunar în următoarele luni. Pe 15 octombrie, de exemplu, Cesaria Evora, refăcută după o intervenţie chirurgicală ce a avut loc în primăvară, vine la Braşov, la Sala Sporturilor. Biletele costă  între 70 şi 150 de lei. Trei zile mai târziu, ea va concerta la Bucureşti, la Sala Palatului. Aici, biletele costă între 70 şi 250 de lei. Celebra violonistă Vanessa Mae va cânta şi ea la Sala Palatului, pe 20 noiembrie, iar biletele costă între 100 şi 200 de lei, dacă sunt achiziţionate până pe 15 octombrie, respectiv între 150 şi 250 de lei dacă sunt cumpărate după această dată.

Muzica anilor ’80, la mare căutare

Yann Tierssen va apărea în faţa publicului bucureştean pe 9 decembrie, în Silver Church, biletele costând între 53 şi 150 de lei. Nostalgicii muzicii disco din anii ‘80 vor avea ocazia să-i vadă pe Thomas Anders, de la Modern Talking (la Sala Palatului, pe 10 decembrie, biletele costând între 90 şi 300 de lei) şi pe Sabrina şi Samantha Fox (tot la Sala Palatului, pe 26 noiembrie, preţul biletelor fiind între 50 şi 250 de lei).

Alte concerte programate pentru următoarea perioadă sunt cel al lui Demis Roussos (4 decembrie, Sala Palatului, bilete între 50 şi 250 de lei), cel al lui Jennifer Rush (17 octombrie, Sala Palatului, bilete între 50 şi 250 de lei) şi cel al lui Scooter (26 septembrie, Arenele Romane din Capitală, bilete 100 de lei). Pe 10 septembrie cântă la Bucureşti fosta trupă a lui Bob Marley (la Sala Palatului, biletele costând între 70 şi 250 de lei), iar pe 1 noiembrie Richard Marx (Sala Palatului, bilete între 90 şi 250 de lei). Nu în ultimul rând, cel mai probabil, toamna ne va aduce primele veşti despre concertele ce ar putea avea loc în România în 2011. După succesele de casă înregistrate în 2010 de concertul AC/DC sau de festivalul Sonisphere, sunt informaţii că ar putea urca pe scenă, în anul care urmează, nume precum U2, Bon Jovi sau Roger Waters de la Pink Floyd. Acesta din urmă, de exemplu, este în turneu în Europa din martie până în iunie 2011, ultimul concert fiind programat la Budapesta.