Fondul suveran norvegian, cel mai mare din lume, a afirmat duminică seară pentru Financial Times că pregăteşte acţiuni în justiţie în Germania împotriva producătorului de automobile Volkswagen - unde este unul dintre principalii acţionari -, după ce valoarea acţiunilor acestuia au scăzut la bursă din cauza scandalului motoarelor trucate.
"Avocaţii noştri consideră că modul în care grupul a acţionat justifică cererea de reparaţii în cadrul legislaţiei germane. În calitate de investitor, este responsabilitatea noastră să păstrăm părţile pe care le deţinem în Volkswagen", a declarat cotidianului directorul general al unităţii din banca centrală care administrează acest fond.
Potrivit agenţiei de informaţii financiare Bloomberg, fondul alimentat din veniturile încasate de pe urma hidrocarburilor norvegiene este al patrulea acţionar al producătorului german, cu 1,64% din capital.
Acest grup al cărui portofoliu reuneşte 12 mărci, printre care Volkswagen, Audi, Porsche şi Seat, a fost nevoit să cheltuiască 16,2 miliarde de euro pentru a face faţă scandalului manipulării testelor de emisii unor motoare diesel izbucnit anul trecut. Probele sale judiciare sunt abia la început, cu o serie de acţiuni în justiţie declanşate în Statele Unite şi Olanda. Duminică seară, niciun purtător de cuvânt al producătorului de automobile nu a putut fi contactat.
Volkswagen a folosit softuri pentru manipularea testelor de emisii la 11 milioane de maşini din întreaga lume pentru a le face să pară mai puţin poluante, iar în prezent se confruntă cu consecinţele acestui scandal.AGERPRES