Personajele principale ale politicii romanesti par sa fie lovite de sindromul Tourette. Asa s-ar explica folosirea obsesiva a sintagmei “grupuri de interese” in limbajul politic din ultima vreme. Evidenta marota a presedintelui Basescu a ajuns sa isterizeze pe toata lumea. Este la moda. Daca ceva merge rau in Romania, de vina sunt “grupurile de interese”. De asta s-a renuntat anul trecut la ideea anticipatelor, tot de asta s-a dat telefon in cazul Patriciu, iar acum asa se explica pretul exagerat de achizitie a gazului rusesc sau scandalul iscat in jurul mostenirii primite de familia Nastase. Mai mult, aceleasi “grupuri” au facut presiuni pentru a se raporta o cantitate de grau mai mica, ca sa existe un motiv pentru importuri, iar acum tot ele trag sfori pentru deturnarea banilor din privatizarea BCR. “Grupurile” au legaturi influente la Palatul Victoria, la Cotroceni, la ministerele-cheie, in justitie, fara a omite celebra, dar neprecizata “parte a presei”. Sunt pretutindeni.
Expresia brevetata de presedinte are o trista conotatie. Este un substitut lingvistic pentru trafic de influenta, pentru contracte grase date pe ochi frumosi, pentru comisioane scandaloase, intr-un cuvant, pentru coruptie. Asta la noi, in Romania. Pentru ca intr-o tara cu o societate moralmente normala, existenta “grupurilor de interese” este absolut fireasca si chiar indicata. Care este, de altfel, rolul asociatiilor profesionale, al patronatelor, sindicatelor, fundatiilor sau al grupurilor de lobby daca nu cel de a sustine interesele unor persoane, al unor categorii sociale, industrii sau companii?
Dar sa privim, totusi, partea plina a paharului. Nu ne mai ferim sa recunoastem ca suferim de coruptie endemica, ba chiar o facem cu talent. Pe de alta parte, se stie – cainele care latra, nu musca. Poate de asta nu a fost adus in fata justitiei niciun caz de mare coruptie.
