După ce în luna iunie, compania farmaceutică britanică GSK a luat decizia ca fabrica din Braşov să iasă din reteaua sa globală de producţie pentru formele orale solide, compania s-a concentrat pe găsirea unui cumpărător, pentru a nu fi nevoită să închidă fabrica de tot.
"De la anunţul initial, GSK a căutat oportunităţi de a vinde site-ul de la Braşov unei terţe părţi, cu un acord tranzitoriu de productie; acest lucru ne va asigura ca furnizarea de produse din fabrica din Brasov va continua, până când producţia este transferată către alte site-uri GSK sau alti producători externi".
Un obiectiv cheie al procesului de vanzare a fabricii cu un contract de productie tranzitoriu este mentinerea locurile de munca pentru angajatii fabrici, menţionează reprezentanţii companiei.
Potrivit acestora, există un interes crescut pentru fabrica GSK din Braşov, iar prima fază a proiectului, cea de cautare de potenţiali cumpărători, s-a încheiat la începutul lunii noiembrie 2013.
"În faza a doua, GSK lucrează cu companiile interesate pentru a întelege mai bine planurile specifice ale acestora pentru fabrica, precum si pentru a conduce o analiza mai amanuntita, incluzând vizite la fabrica. Aceast lucru ne ajuta sa selectam cele mai bune oferte, cu care vom continua procesul de vanzare. Estimam ca vom finaliza aceasta etapa pana la sfarsitul Q1 2014. Daca la sfârşitul acestei de-a doua faze GSK nu va găsi un cumpărator potrivit, cu regret, vom incepe procesul de inchidere a fabricii. Se anticipeaza ca acest lucru va fi realizat pana la sfarsitul anului 2015.", anunţă reprezentanţii companiei farmaceutice în România.
Contribuţiile GSK la bugetul de stat s-au ridicat, în ultimii doi ani, la 46 de milioane de euro, sub formă de taxe şi impozite.Totdată, investiţiile în studii clinice s-au ridicat la o valoare totală de 8 milioane de euro, pe parcursul ultimilor cinci ani.
După anunţul de vânzare al fabricii de la Braşov, preşedintele GSK România, Pascal Prigent, spunea că prioritatea este salvarea locurilor de muncă şi nu recuperarea investiţiilor de circa 100 de milioane de dolari făcute până acum la Braşov.
GlaxoSmithKline ocupă locul 6 în top 10 al companiilor farmaceutice de pe piaţa autohtonă, potrivit Cegedim, cu vânzări de 563,3 mil. lei.