GTC Romania va inaugura mâine la Piatra Neamţ centrul comercial Galleria, în urma unei investiţii de 20 milioane de euro.
În afară de Galleria Piatra Neamţ, GTC a mai deschis pe piaţa locală alte două mall-uri, la Buzău şi Suceava.
Proiectul dezvoltat de GTC România şi Aura Europe SA a fost construit pe o suprafaţă de 1,8 hectare. Mall-ul are o suprafaţă de aproximativ 15.000 mp şi beneficiază de 200 de locuri parcare şi creează 500 locuri de muncă.
Ancorele centrului comercial Galleria sunt Deichman, Orsay, Takko, House of Art, Fox, Tina R, Tekzen, Penny Market.
Două noi mall-uri în 2010
Potrivit oficialilor companiei, în 2010 vor fi inaugurate alte două centre comerciale, la Arad şi la Bistriţa.
“Vom continua seria investiţiilor în oraşele cu o populaţie de peste 75.000 locuitori, în condiţiile în care stadiul de dezvoltare al retailului în aceste oraşe şi puterea de cumpărare a locuitorilor justifică apariţia unui format complex de centru comercial, aducând beneficii tuturor părţilor implicate”, a declarat Shimon Galon, CEO GTC România.
GTC România este subsidiară Globe Trade Centre SA şi este prezent în nouă ţări din Europa Centrală şi de Est. GTC România are un portofoliu de peste 600.000 mp, concretizaţi în proiecte care vor fi lansate şi executate în urmatorii 2 ani.
SURSA: GTC