Dezvoltatorul international, GTC va investi 200.000 de euro pentru dezvoltarea si modernizarea infrastructurii din zona de nord a Bucurestiului.
Compania a inceput deja lucrarile pentru modernizarea Drumului Agatului, ce pleaca din Soseaua Odai, unde GTC dezvolta proiectul rezidential FeliCity, ce include peste 1.000 de apartamente.
Pentru a facilita accesul viitorilor proprietari in complex, GTC va reface 700 de metri de drum. Lucrarile se vor desfasura in doua faze, dintre care prima se intinde timp de o luna si consta in compactarea si asezarea straturilor de nisip si pietris. Primul strat de beton va fi turnat in toamna acestui an.
In cadrul complexului rezidential lucrarile de constructie se afla la cea de-a treia faza de dezvoltare, ce cuprinde 212 apartamente in noua cladiri. Totodata, prima faza a proiectului, contractata in totalitate, va fi livrata in februarie 2009, iar cea de-a doua faza in octombrie 2009.
GTC Romania este subsidiara Globe Trade Centre ce activeza in noua tari central si est europene, fiind listata la bursa din Varsovia. In Bucuresti, GTC a dezvoltat cladirile de birouri de clasa A, Europe House (12.500 mp suprafata utila) si America House (22.000 mp spatiu de birouri, 5.000 mp spatii comerciale), precum si alte proiecte rezidentiale si comerciale.
Data: 7 mai 2008
Sursa: Colliers International