managementul companiilor transnationale in urma cu cinci ani. „La vremea aceea, o directoare de resurse umane din Franta de la o companie din „big four” imi spunea ca intampina mari dificultati chiar si pentru recrutarea studentilor stagiari, care nu mai vor sa lucreze intr-o multinationala. Fenomenul incepe sa se apropie si in Romania” – comenteaza Madalina Popescu, director general la firma Pluri Consultants. Explicatia, valabila in egala masura si pentru Romania, rezida in faptul ca a trecut vremea „workalchool”-icilor din marile companii. „Gulerele albe” au inceput sa se simta in siguranta, sub aspect financiar, dar si al statutului dobandit in profesie si in societate. Castigarea acestei stabilitati, desigur, antreneaza preocupari fata de valori personale „lasate” mai la coada sau uitate chiar pentru un timp: familia, timpul liber, hobby-urile etc. „In plus, ei nu sunt orbi si vad morisca in care au intrat colegii lor mai vechi – explica Madalina Popescu. Vad ca multi dintre cei ajunsi in top management au divortat, ca nu se mai ocupa de copiii lor. Atunci se opresc pe marginea prapastiei si se intreaba daca vor intr-adevar sa ajunga si ei acolo.”Am incercat sa discutam aceste probleme cu mai multe persoane care in ultima vreme s-au „rupt” din multinationale. Nimeni nu recunoaste ca s-a saturat de munca foarte multa, inclusiv in week-end-uri, de lucru sub presiune, de un management de criza. Pe de alta parte, piata muncii din Romania a inceput sa se aseze. Nu mai vin companii straine puternice si nici nu mai cresc salariile. Ascensiunea in marile companii se face dupa reguli si termene precise. Pentru cei mai multi, evolutia profesionala este orientata pe orizontala structurii organizationale. Foarte putini sunt cei care sunt propulsati spre varful ierarhiei companiei. De asemenea, si cresterea numerica a personalului in marile companii multinationale prezente in Romania este riguros tinuta sub control. In ultima vreme, numai plecarile neprevazute ale unor angajati din structurile superioare a oferit celor din „aval” posibilitatea de a mai face un pas sau sa ocupe un post mai bun.
Plecari de nevoie, dar solicitate de bunavoie
„Ajunsesem sa fac o munca de rutina. Simteam ca nu mai am nimic in plus de invatat. Ajungeam in fiecare seara acasa tarziu, pentru ca volumul de sarcini era foarte mare. Desigur, nu am avut niciodata curajul sa spun sefului meu, care era expat, ca nu le fac. Ar fi interpretat ca nu sunt in stare sa-mi indeplinesc obligatiile de serviciu. Intr-o dimineata, m-am trezit in fata cladirii in care lucram intrebandu-ma ce cautam eu acolo. si nu am mai intrat.” Este povestea unui director dintr-o multinationala, care nu a dorit sa-si dezvaluie identitatea. Acum lucreaza pe cont propriu si unul dintre clientii sai este chiar compania de la care a plecat. Tot de la cei aflati in cautarea unui loc de munca, dar din cele cu mai multe zerouri in coada (si in euro, desigur), am aflat ca unele plecari sunt provocate de companie. „Presedintele companiei in care lucrez a „ras” salariile mai mari de 800-1.000 de euro. Multi angajati au plecat „de bunavoie”, pentru ca li s-au creat niste conditii de lucru atat de dificile in mediul de lucru, incat nu au mai avut de ales. Nu mai erau bagati in seama, nu mai aveau acces la informatii. Nici macar putere de decizie nu mai aveau! Nu-si mai puteau controla bugetul.” Pe de alta parte, ofertele de pe piata sau oportunitatile de afaceri atrag ca un magnet specialistii din aceste companii. Firmele mici sau mijlocii straine, venite din zona balcanica in Romania, sunt dispuse sa ofere acestor persoane cu experienta salarii duble sau triple. Posibilitatea de a avansa cu rapiditate in varful unei astfel de companii este mult mai mare si mai apropiata in timp. In plus, un bun specialist poate deveni mana dreapta a patronului, eminenta cenusie a afacerii si, de ce nu, partenerul de afaceri. Foarte multi specialisti sunt atrasi de fondurile de investitii, unde angajamentele sunt pe termene limitate, pe pozitii de conducere in companiile achizitionate de aceste fonduri si pe salarii „adevarate”. Cunostintele si experienta acumulate de profesionistii din multinationale sunt adesea valorizate in afaceri personale. La 30-35 de ani, varsta celor care „rup” relatia cu o multinationala, sansa de a deschide o afacere personala este o provocare cu toate sansele de reusita si de dezvoltare. Madalina Popescu spune ca a primit foarte multe solicitari de consiliere in cariera sau de lucru din partea celor care lucreaza in sectorul bunurilor de consum si de distributie. „Sunt persoane care ne spun ca vor sa-si schimbe fundamental viata. Nu ii preluam imediat, pentru ca vrem sa fim siguri ca aceste declaratii sunt foarte serioase. Nu poti sa-ti schimbi viata asa de usor. Drumul pe care vor sa-l urmeze nu este nici el usor. Am intalnit si multe succese profesionale. Cu sume relativ modice, multi dintre acestia si-au cumparat o franciza, iar acum sunt oameni de afaceri prosperi.”

„O multinationala este ca un bordel”
Lucian Georgescu a pus capat relatiei cu agentia de publicitate la care era presedinte
Capital: Cand ati inceput activitatea la Graffiti/BBDO?
Lucian Georgescu: Primele contacte le-am avut prin ‘92. Colaborarea permanenta a inceput in ‘93. Am fost practic de toate. Tin minte ca prin ‘94-’95 mi s-a propus sa devin Strategic Planner! Am fi fost chiar prima agentie, cred, care ar fi avut o asemenea pozitie. si asta pentru ca, in afara de seful agentiei din acea perioada, eram singurul care invatase sa scrie un brief adevarat…. De la copywriter, am ajuns apoi Senior Copy, Creative Director, BTL Director, Executive Creative Director, President.
Capital: Cand ati plecat de la Graffiti?
Lucian Georgescu: Cu sufletul, la sfarsitul lui 2001. Cu trupul, in 2003.
Capital: Ce motive v-au determinat sa plecati?
Lucian Georgescu: Ca sa fiu sincer, niciodata publicitatea nu a fost pe primul plan in viata mea, desi i-am daruit nenumarate nopti, week-end-uri, vacante si sarbatori sacrificate. Am facut si continuu sa fac publicitate pentru bani. Cine spune ca face meseria asta din pura pasiune sau, mai bine zis, ca motivul determinant e pasiunea, minte. si minciuna asta poate prinde doar la cei din afara bransei sau la novici. Motivele pentru care am plecat sunt nenumarate. Dar cel mai important ar fi amnezia permanenta in care ajunsesem sa traiesc. Nu mai recunosteam nimic in jurul meu. Nu mai recunosteam oamenii cu care plecasem la un drum, nu mai cunosteam drumul, nu ma mai cunosteam si nici nu ma mai recunosteam pe mine insumi. Nu mai intelegeam motivatia initiala, chiar daca putea fi pur financiara. Nu ma mai bucura nimic. si, atunci, am constientizat gravitatea crizei: nu-mi mai doream nimic. Eram un obiect.
Capital: Cat a durat pana ati luat hotararea?
Lucian Georgescu: Doi ani. si am si facut-o in doua trepte: intai am demisionat din pozitia de presedinte si am ramas o vreme un fel de director de creatie fantoma, un fel de regele Lear intr-o padure in care crescusera prea repede buruienile, apoi am plecat de tot. Demisia mea a fost anuntata celor in drept cu mai bine de sase luni inainte de a fi facuta publica. Unul dintre motivele intarzierii anuntului a fost si participarea mea ca membru al juriului la Portoroz din partea BBDO.
Capital: Cat de dificil a fost „inceputul” intr-un alt loc?
Lucian Georgescu: Nu-mi amintesc un singur lucru in viata mea pe care sa-l fi facut cu usurinta. Mie nu-mi ies lucrurile decat daca ma chinui. Vorba bunicii mele din Apuseni (ramura „peizana”, asadar): „Maica, daca era buna munca, o luau boierii!”
Capital: Ce faceti acum si unde va ganditi sa ajungeti in urmatorii cinci-zece ani?
Lucian Georgescu: Am o companie mica, si o echipa nostima, care nu are nimic de-a face cu oamenii „de agentie”. O multinationala e ca un bordel. In micuta noastra agentie ne intalnim doar cu cine vrem, pe bune si din dragoste. Ne intalnim cu placere, lucram cu placere, zilele sunt normale, oamenii sunt normali, eu am reusit sa regasesc ceva din normalitatea tineretii. In urmatorii cinci ani as vrea ca gav/balkanski.proiect sa aiba oarece valoare de piata si atunci sa impart in mod egal actiunile companiei celor sapte tovarasi ai mei de inceput de drum, sa pastrez o parte simbolica si sa ma pensionez. As vrea sa-mi deschid o pensiune turistica, undeva in varf de munte, dar pe gustul meu, nu al clientului uzual, adica exact schimbarea pe care am facut-o in publicitate. Sa cresc oi, cai si vaci, sa scriu carti, sa dorm in fan si, din cand in cand, sa dau o fuga la Roma sau Viena sa vad o expozitie, sa beau o cafea si sa fumez o pipa. si sa-mi cultiv gradina.rn
rn
rnCompaniile mici atrag specialistii formati de multinationalern
rnIn 2004, compania 3M s-a confruntat cu o rata de plecare voluntara a angajatilor ceva mai mare, dar nu ingrijoratoare.rnFirma 3M Romania s-a bucurat multi ani de zile de un grad mare de retinere a resurselor sale umane. Ca o culme a acestei situatii au fost anii 1999-2000, cand nu a plecat nici un angajat. rnMotivatia principala pentru care s-a petrecut acest fapt a fost gradul mare de satisfactie a angajatilor cu responsabilitatile pe care le aveau, calitatea atmosferei de lucru si a practicilor manageriale, programele de dezvoltare profesionala, pachetele salariale, independenta de a actiona si de a-si defini propriile metode de lucru, bineinteles in cadrul unor standarde 3M, agreate cu managementul in fiecare an prin procesul de monitorizare a performantei individuale. rnAceste motivatii au fost identificate in cadrul anchetelor de opinie a angajatilor, anchete realizate o data la fiecare doi ani. Trebuie sa recunoastem ca in toti acesti ani gradul mare de retinere a fost „ajutat” si de situatia mai putin favorabila de pe piata muncii; in Romania nu au intrat foarte multi noi investitori care sa atraga forta de munca deja calificata de la angajatorii existenti, prin oferirea de posturi noi si mai bine platite. In toti acesti ani, 3M Romania nu a „pierdut” nici un angajat in favoarea unui alt angajator de pe piata romaneasca, dar a inregistrat cateva plecari „motivate” de emigrare in alte tari, intrerupere temporara a muncii din cauza sanatatii sau datorita dorintei de a-si deschide propria afacere.rnIn anul 2004, ne-am confruntat cu faptul ca rata de parasire voluntara a companiei a fost mai mare ca de obicei, respectiv 6%, dar ne aflam sub indicatorul de 10%, considerat un nivel sanatos de innoire a companiei. Motivele au fost legate de obtinerea unor posturi manageriale in cadrul unor companii nou intrate pe piata romaneasca. In conditiile unei piete destul de competitive, asa cum a devenit piata romaneasca in ultimii ani, noii angajatori prefera sa atraga forta de munca deja calificata, pentru care sunt dispusi sa plateasca pachete salariale mai atragatoare. Astfel, exclud perioadele de pregatire si investitiile specifice. Industriile spre care s-au indreptat cei care au parasit compania 3M au fost, de exemplu, cea textila sau amenajari in constructii.