Camera Deputaţilor a aprobat, joi, cu 170 de voturi favorabile, 63 de voturi împotrivă şi trei abţineri proiectul legislativ privind creşterea pragului maxim de deţinere la SIF, de la 1% la 5% din totalul acţiunilor emise de fiecare societate de investiţii financiare, anunță Agerpres.

Potrivit actului normativ pentru modificarea Legii 297/2004 privind piaţa de capital, orice persoană poate dobândi cu orice titlu sau poate deţine singur ori împreună cu persoanele cu care acţionează concertat acţiuni emise de către societăţile de investiţii financiare rezultate din transformarea fondurilor proprietăţii private, dar nu mai mult de 5% din capitalul social al societăţilor de investiţii financiare.

În timpul dezbaterilor generale, PSD a solicitat retrimiterea proiectului la comisia de buget, însă propunerea sa a fost respinsă de plen. Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect de lege, care a fost adoptat de Senat în 2009.