Gura îl cam bate pe Victor Viorel

Victor Viorel Ponta zice că Adrian Năstase a fost condamnat politic. Adică a ajuns în închisoare din cauza convingerilor și acțiunilor domniei sale în activitatea de politician. Oare așa să fie?

Greșim dacă ne mărginim să privim acest episod într-o cheie dâmbovițeană tipică. Un nou episod din telenovelă care-l are ca prim personaj pe guralivul iresponsabil Ponta. Ce mai contează încă o minciună dintr-o serie care i-ar aduce victoria la scor chiar și într-o finală mondială disputată cu Pinocchio? Sigur, un om politic ar trebui să fie descalificat pentru mult mai puțin decât ceea ce a comis până acum actualul premier. Dar românii sunt oameni veseli, iubitori de voie bună și care uită repede. Iar susținătorii șefului PSD trebuie că sunt oameni puternici care nu se sperie de o adiere de indignare pe Facebook sau de două-trei mii de oameni în Piața Universității. Câtă vreme politica românească se face la televizor și sondajele îl arată pe primul loc în preferințele votanților, Ponta nu are a se teme. Actualele atacuri asupra Justiției sunt însă mult mai grave decât arată la suprafață. În anii 2000 am fost implicat în negocierea multor contracte care conțineau o clauză de arbitraj care trebuia să se întâmple la Viena. Uneori se putea ajunge la situația în care obiectul contractului era mai puțin valoros decât costurile de judecată într-o asemenea situație. De ce oamenii de afaceri apelau la o soluție atât de peste mână? Fiindcă nu credeau în justiția din propria țară. Această practică a fost încet-încet eliminată, cel puțin pentru afacerile de mai mică anvergură, datorită încrederii în creștere în reforma judiciară și pătrunderii în sistem a unor oameni tineri, netributari vechiului regim comunist.

Problema cu puterea judecătorească este însă una foarte sensibilă. Ajunge un singur caz izolat de malpraxis pentru ca încrederea în tot sistemul să se prăbușească. Iar consecințele unei asemenea situații sunt dezastruoase pentru statul de drept și democrație. Tocmai de aceea, un om politic nu are voie să-și taie singur creanga de sub picioare destabilizând chiar sistemul care i-a dat posibilitate să ajungă acolo unde se află. Faptul că la Antena 3 se delirează în direct și la ore de maximă audiență pe tema dictaturii este îngrijorător, penibil și deplasat. Dar respectiva televiziune este doar o afacere privată. Realizatorii de acolo sunt indivizi particulari, plătiți din banii patronului pentru fie ce servicii au considerat părțile să cadă la învoială. Nu-mi pasă prea tare dacă în contractul domnului Gâdea scrie că trebuie să-i închine ode zilnic domnului Voiculescu. Nici dacă e dator prin înțelegeri scrise sau verbale să atace furibund orice potențial dușman al patronului său. E treaba lui, atâta vreme cât nu încalcă legea. Iar dacă voi considera că mi-a greșit cu ceva, sunt liber să mă adresez justiției independente. Domnul Victor Viorel Ponta, însă, se întâmplă să fie prim ministru al României. Este plătit din banii mei și are datoria să protejeze statul al cărui cetățean sunt. De aceea, este inaceptabilă ieșirea sa televizată în care susținea public că justiția îi este aservită unui alt cetățean, chiar dacă acesta din urmă se întâmplă să fie președintele ales al țării.

O recomandare pentru primul ministru: lăsați justiția să-și facă treaba și încercați și domnia voastră să încropiți un lucru sau două pentru sprijinirea economiei și bunăstarea populației! Până acum nu am văzut mai nimic din ceea ce vă lăudați înainte de alegeri că veți face.
 

Claudiu Șerban,
director editorial, Capital