De când a fost uns în fruntea Executivului, marea grijă a dlui Emil Boc a fost în mod constant să paseze răspunderea. Pe rând, de neputinţele Domniei Sale s-au făcut responsabili: criza, aparatul birocratic de stat, reformele neisprăvite de guvernările anterioare, gripările repetate ale coaliţiei, FMI, indisciplina miniştrilor care plecau în concediu fără voie şi lipsa de loialitate a miniştrilor care nu plecau, complotul agenţiilor de rating, miopia analiştilor, răutatea presei, ghi­nionul, fantoma guvernării trecute, pisălogeala patronatelor, îndărătnicia sindicatelor etc. Vezi bine, omul are mâinile legate. 24/7. Greuceanu să fi fost, n-avea cum răzbi. De ce s-o mai canoni atunci dl Boc şi, mai ales, de ce ne-o canoni atât pe toţi? Nu era mai sim­plu şi raţional să ia primul avion şi lase locul altuia mai vrednic? Era, cum nu, doar că răspunderea de prim-ministru creează dependenţă. Stă scris în orice tratat de psihologie administrativă că subiectul ajunge în scurt timp să se creadă indispensabil, bântuit de întrebarea obsesivă: ce-o să se facă, Doamne, ţara asta fără mine?! Aşa încât, dacă nu poate să presteze o guvernare decentă, să livreze un pro­gram anticriză, să ajute mediul de afaceri şi, în general, să facă şi să aplice politici, atunci măcar iluzii să ne dea, surogate gen Prima Casă ş.a., să încurce antreprenorii şi să promită prostimii tot ce şi-ar putea dori şi ceva pe deasupra. Şi dacă împotriva crizei nu putem să facem altceva decât să anunţăm lunar că am învins-o, hai să tragem din condei nişte reforme în educaţie, administraţie şi ce s-o mai găsi. Şi ca să fie clar că e răspunderea noastră, ne asumăm meritul. Sau in­vers. Până aici, a curs judecata favorabilă dlui Boc. Cea rea sună aşa: dacă am fi vrut să limităm la minimum pierderile electorale de pe urma crizei, oricare ar fi costurile şi oricât ne-am îndatora pentru asta, şi să ameţim bo­borul cu retorici de avocat care-ţi plânge pe umăr când îţi taie chitanţe pentru onorariu şi ne-ar fi trebuit un personaj care să încaseze mizerabila răspundere a dezastrului pe care-l lasă în urmă, s-ar fi găsit oare un om mai potrivit decât Emil Boc? Niciodată.