Potrivit sursei citate, din situaţia transmisă de reprezentanţii misiunii diplomatice aflaţi la faţa locului, în urma solicitărilor turiştilor români, afectaţi de inundaţiile produse vineri, vor fi aduse în ţară 30 de persoane şi opt autoturisme, trei dintre acestea urmând să rămână în Constanţa şi cinci să fie transportate până la Bucureşti-parcarea Pasaj Victoria, pusă la dispoziţie, cu titlu gratuit, de Primăria Bucureşti.
De asemenea, din datele comunicate de reprezentanţii misiunii diplomatice a rezultat că, în urma revenirii situaţiei la normalitate, o parte din turiştii români au optat să-şi continue sejurul în staţiune.
Sâmbătă, cu sprijinul autorităţilor bulgare şi române, convoiul format dintr-un autocar şi autoplatformele care transportă autoturismele avariate au început deplasarea către punctul de frontieră Vama Veche-România, urmând a continua cursa către locurile stabilite din municipiul Constanţa, respectiv municipiul Bucureşti.
Începând de sâmbătă până în prezent un număr de 78 de autoturisme cu 260 de persoane la bord au tranzitat, punctele de trecere a frontierei, întorcându-se din staţiunea Albena.