Un număr de 333.000 de persoane au intrat în şomaj în primul semestru din acest an şi 389.000 de persoane au ieşit din şomaj, după cum arată datele Comisiei Naţionale de Prognoză, a declarat marţi premierul Victor Ponta, la începutul şedinţei de Guvern.
‘Am datele de la Comisia de Prognoză. În semestrul unu 2013 au intrat în şomaj 333.000 de persoane şi au ieşit din şomaj 389.000 de persoane. Deci mai puţin 56.000 de persoane. N-are rost să-i numesc domnului preşedinte (Traian Băsescu – n.r.) cum e cu ESA şi ce înseamnă ESA. Domnul preşedinte dacă tot iese la televizor măcar să înveţe termenii, înainte de a vorbi de lucruri serioase. Însă asta nu înseamnă că nu trebuie să rămânem concentraţi cu toate proiectele economice şi cu ceea ce e important în crearea locurilor de muncă’, a spus Ponta.
Luni, preşedintele Traian Băsescu a atras atenţia că şomajul în România a ajuns la cote foarte ridicate arătând că cifra şomajului pe luna iulie ar putea atinge 8% pe măsurători ESA, prag pe care şeful statului l-a considerat ‘extrem de riscant’.
‘Relansarea investiţiilor din bani europeni şi de la bugetul de stat trebuie să fie o prioritate majoră a Guvernului. Nu se poate să priveşti o creştere cu 29.000 de persoane a şomajului în perioadă de vară, când foarte multe locuri de muncă sunt în zona serviciilor sezoniere. Ar fi fost de aşteptat o scădere a şomajului, măcar pe perioada verii’, a spus Băsescu într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni.
În context, el a punctat faptul că investiţiile străine pe primele şase luni ale anului au scăzut cu aproape 20%.
‘Dacă n-au timp să meargă în ţară, datorită conducerii ţării prin televiziuni – trebuie să stea în studiouri, că acolo pare a fi locul lor de muncă -, vreau să le dau câteva informaţii grave. Şomajul este în creştere, românii sunt tot mai mult preocupaţi de siguranţa locului de muncă şi tot mai mulţi se întreabă dacă îşi pierd sau nu locul de muncă. Aş vrea să vă dau câteva cifre. Când acest Guvern condus de Victor Viorel Ponta a preluat guvernarea, şomajul în România, conform ESA, era de 6,7%. În luna iunie, tot conform măsurătorilor în sistem ESA, şomajul în România ajunsese la 7,6%. Deci creşterea economică generată de exporturi, de la Dacia, de la Ford sau de la alte companii, nu înseamnă şi creştere de locuri de muncă, iar acesta este un efect al amputării investiţiilor din bugetul de stat’, a afirmat Traian Băsescu.
Sursa: Agerpres