Guvernul a majorat amenzile aplicate agenților economici care dezinformează consumatorii când este vorba despre produse alimentare și textile. ”Pentru informații false cuprinse în eticheta aplicată alimentelor sau produselor textile se vor aplica amenzi duble față de cele de până acum. Astfel, amenzile vor fi cuprinse între 1.000 lei și 10.000 lei, față de cele din prezent, care sunt între 500 lei și 5.000 lei. În privința neafișării prețurilor, amenzile vor fi de zece ori mai mari, fiind cuprinse între 500 lei și 2.500 lei, față de cele aplicate acum, care sunt între 50 lei și 100 lei”, a declarat președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Constantin Cerbulescu.
Acesta a precizat că Executivul a mai modificat și un alt act normativ privind încetarea unor practici ilicite în domeniul protecției consumatorilor astfel încât cetățeanul nemulțumit se va putea adresa inițial și unei organizații neguvernamentale care să încerce medierea situației cu agentul economic vinovat. În plus, termenul pe care ANPC îl acordă operatorilor economici pentru a înceta practica ilicită scade de la 30 zile la 20 zile. După acest termen, dacă agentul economic nu încetează practica ilicită, ANPC va putea dispune suspendarea activității firmei. Această modificare s-a făcut pentru a fi implementată o Directivă europeană, a precizat Cerbulescu.
Guvern: Amenzi de până la 10.000 lei pentru etichetarea necorespunzătoare a alimentelor și textilelor
3 august 2011, 17:47
Ultima modificare în 3 august 2011, 20:47
Agenții economici care folosesc informații false în etichetarea alimentelor și produselor textile sunt pasibili de amenzi de până la 10.000 lei, iar comercianții care nu afișează prețul produselor de amenzi de până la 2.500 lei.
Etichete:
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Traian Băsescu: USL nu va da premierul. Văd un guvern PDL-PNL-UDMR
- Traian Băsescu despre Sorin Blejnar: Eu nu ştiu cum de nu are un birou la DNA
- Udrea îi dă lui Umbrărescu primul contract din programul „10.000 km de drumuri județene”
- Prima imagine cu clădirea care va depăşi în înălţime Burj Khalifa
- Bugetul general consolidat ar putea fi rectificat pe plus cu 700 milioane de euro
- Noul acord cu Bechtel pentru Autostrada Transilvania va fi anunțat mâine
- Băsescu: Management privat pentru companiile de stat, dar nu-i exclus ca unele regii să fie lăsate în faliment
- Băsescu: Promisiunea a fost că vom încerca acoperirea banilor reţinuţi bugetarilor din 1 ianuarie 2012
- Afacerile din Centrul istoric, între Boom și Bubble
- Sulfina Barbu: „Creşterea economică de 1,5% nu se resimte în buzunarul fiecărui cetăţean”