„Actul normativ promovează performanţele profesionale. Îşi vor putea depune dosarul cei care au îndeplinit funcţia de judecător sau procuror la Curtea de Apel sau parchetele de pe lângă Curţile de Apel cu o vechime de cel puţin 15 ani ca judecător sau procuror şi de cel puţin cinci ani în ultimii zece ani la Curtea de Apel. Din această procedură de promovare au fost eliminaţi magistraţii de la Tribunale”, a spus secretarul de stat în Ministerul Justiţiei, Lidia Barac.
Ea a arătat că practic, la propunerea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi se va constitui o comisie care va evalua portofoliul candidatului şi va întocmi un raport privitor la activitatea acestuia. Apoi candidatul va trebui să susţină un interviu în faţa comisiei, care va redacta o recomandare.
În final, aspirantul la o funcţie la ÎCCJ se va prezenta în faţa CSM unde îşi va susţine candidatura. La examen va fi prezent şi un psiholog care va putea adresa întrebări pentru a vedea care este motivaţia reală pentru accesul la Înalta Curte şi măsura în care candidatul deţine capacităţi umane, sociale, morale pentru a accede la acest post, a explicat Barac.