Contractele din domeniul energiei au fost evaluate în cadrul ședinței de Guvern de joi, iar analiza va continua.
Astfel, pentru moment, a fost efectuată doar o evaluare preliminară în prezenţa premierului Mihai-Răzvan Ungureanu, a spus purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu. ”S-a făcut o evaluare preliminară a acestor contracte în prezenţa premierului, iar Ministerul Justiţiei continuă această evaluare a contractelor în acest moment”, a spus Suciu.
El a arătat că Guvernul intenționează să mențină termenii asumaţi cu FMI în cazul contractelor din energie și ”nu se pune problema doar a desecretizării sau a secretizării contractelor”. În plus, întrebat dacă se vizează modificarea acestor contracte, Suciu a răspuns că ”discuţia este deschisă”.
”Vom vedea care sunt angajamentele asumate cu FMI, le ştim, vom avea un răspuns conform acestor angajamente în termenul asumat”, a precizat Suciu.