Acces mai facil la medicamente specifice pentru bolnavii cu insuficienţă renală cronică
Guvernul României a adoptat recent o hotărâre esențială ce vizează modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 423/2022, referitoare la aprobarea programelor naționale de sănătate.
Această măsură aduce schimbări semnificative în modul în care sunt gestionate tratamentele și facturarea în sistemul de sănătate, având ca scop îmbunătățirea accesului pacienților la medicamente și eficientizarea proceselor administrative.
„Actul normativ va permite asigurarea accesului bolnavilor la medicamente specifice care fac obiectul contractelor cost volum în cadrul Programului naţional de supleere a funcţiei renale la bolnavii cu insuficienţă renală cronică, furnizorii de servicii de dializă având posibilitatea de a prescrie aceste medicamente pacienţilor eligibili”, precizează sursa citată.
Potrivit comunicatului Executivului, noile reglementări vor permite bolnavilor de insuficiență renală cronică să beneficieze de medicamente specifice incluse în contractele de tip cost-volum, în cadrul Programului național de supleere a funcției renale.
În acest context, anunță Executivul de la București, furnizorii de servicii de dializă vor avea acum posibilitatea de a prescrie aceste medicamente pacienților eligibili.
Contracte distincte pentru DCI Oxihidroxid Sucroferic
Hotărârea introduce, de asemenea, o prevedere importantă privind contractele între casele de asigurări de sănătate și furnizorii de servicii de dializă. În special, pentru medicamentul specific implicat în contractele cost-volum, cunoscut sub denumirea de DCI Oxihidroxid Sucroferic, vor fi încheiate contracte distincte.
Un alt aspect semnificativ al noii hotărâri se referă la procesul de facturare. Conform reglementărilor, toate categoriile de furnizori de servicii medicale, servicii conexe, medicamente și dispozitive medicale vor fi obligate să transmită facturile și documentele justificative într-un mod mai eficient.
Facturile vor fi încărcate în sistemul național RO e-factura, însă documentele justificative nu vor mai însoți factura direct. În schimb, acestea vor fi transmise separat și vor fi validate înainte ca factura să fie emisă și încărcată în sistem, se mai arată în comunicatul de presă al Executivului.
„Documentele justificative nu vor mai însoţi factura, ci se vor transmite separat de momentul transmiterii facturii, ce poate fi emisă şi încărcată în sistemul naţional Ro-e-factura după validarea documentelor justificative”, mai precizează Guvernul.
O nouă obligație pentru furnizorii de medicamente
În plus, actul normativ introduce o nouă obligație pentru furnizorii de medicamente.
Aceștia vor trebui să verifice și să scoată din uz medicamentele care nu îndeplinesc standardele de siguranță prevăzute pe ambalajul acestora, în momentul eliberării prescripțiilor medicale electronice din farmacii.