După șase luni de guvernare, Guvernul condus de Viorica Dăncilă ne anunță că vrea să construiască trei autostrăzi în parteneriat public privat și un aeroport în Sudul Capitalei.
Șeful Executivului a evitat să spună că după 17 luni de guvernare PSD-ALDE, au fost dați în folosință numai 15,4 km de șosea la patru benzi, care erau gata încă din 2016. În schimb, în actuala guvernare s-a reușit construirea a peste 40 km de „autostradă-muzeu”.
Șefii de la Transporturi, în perioada ianuarie 2017-martie 2018, au promis că vor finaliza peste 150 km de autostradă. „Ne-am propus să dăm în folosință 90 de km de autostradă în acest an”, spunea Ștefan Ioniță, directorul CNAIR, în luna martie 2017.
Fostul director al CNAIR, Ştefan Ioniţă, declara la conferinţa Capital, din luna martie, că cel puţin 60 de km de autostradă vor fi gata anul acesta, „chiar dacă nu toţi vor fi daţi în exploatare”. Suntem în luna iulie, avem tot 15,4 km de autostradă inaugurați, și proiecte care însumează peste 40 km șosea la patru benzi, lucrări ce așteaptă tăierea panglicilor.
Primii km de „autostradă-muzeu” s-au contabilizat în toamna anului 2017, circa 9 km de șosea la patru benzi, lângă Cluj-Napoca, între Gilău și Nădășelu. Tronsonul nu a fost deschis din cauza faptului că peste râul Someș lipșeste un viaduct care să lege lotul finalizat de restul autotrăzii A3 până la Câmpia Turzii. Loturile 3 și 4 din autostrada Sebeș-Turda, circa 29 km, sunt finalizate în proporție de peste 95%, încă de la finalul anului trecut. Motivele amânării deschiderii traficului sunt creșterea exigențelor companiei în ceea ce privește problemele de calitate, inclusiv extinderea perioadei de garanție.
În prezent, pe autostrada București-Ploiești se circulă numai până în dreptul centurii de Nord a Capitalei. Între Petricani – Pipera ar urma să fie deschisă traficului în acest an și ultima secțiune din autostrada A3 București – Ploiești, aflată în construcție, respectiv cei 3 km de autostradă. Între Centura Capitalei și Pipera există aproximativ 3,5 km de autostradă finalizați încă din 2015, șosea ce nu poate fi utilizată până nu se termină și ultimii 3 km de autostradă care asigură legătura cu zona Petricani.
Miza acestui an reprezintă licitațiile de miliarde de euro pentru proiectele privind autostrăzile Sibiu-Pitești, Pitești-Craiova, Centura Bacău și Autostrada de centură Sud a Capitalei.
Dacă pentru centura de Sud a Capitalei la nivel de autostradă s-au anunțat câștigătorii celor trei tronsoane, pentru următoarele luni este de așteptat ca oficialii CNAIR să anunțe câștigătorii licitațiilor a peste 200 km de șosea la patru benzi, respectiv Sibiu-Pitești, Pitești-Craiova, Centura Bacău, proiecte amânate de cel puțin 2-3 ani.