Al doilea pachet de asistenţă financiară pentru Grecia oferă "clipe de răgaz" care ar trebui folosite "nu numai pentru a îndeplini obiectivele programului, ci şi dincolo de ţintele acestui program", a afirmat George Provopoulos într-un interviu.
Acesta a adăugat: "Dacă vom face asta – şi cu certitudine o putem face – vom reuşi să schimbăm psihologia pieţei".

În iunie, Parlamentul de la Atena a aprobat un plan de austeritate de 78 miliarde de euro care are ca obiectiv reducerea deficitului la 1,1% din PIB în 2015, de la 10,5% din PIB în 2010.

În conformitate cu prognozele BCE, după un recul de 3,8% al PIB în 2011, Grecia ar urma să revină pe creştere în 2012, când economia va înregistra un avans de 0,6%, urmat de o creştere de 2,1%, în 2013.

În schimb, autorităţile elene mizează pe o creştere a PIB de 0,8% în 2012, după un recul de 3,5% în 2011. În ceea ce priveşte evoluţia datoriei publice, oficialii de la Atena estimează că aceasta va ajunge la 167% din PIB în 2013, urmând să înceapă să scadă din 2014.
SURSA: Agerpres