Executivul a adoptat două proiecte de lege, pe care le va transmite Parlamentului în vederea angajării răspunderii, a declarat Ionel Dancă, la finalul şedinţei de guvern.
În primul proiect, Guvernul îşi angajează răspunderea în ceea ce privește prorogarea până la 1 ianuarie 2021 a pensionării anticipate a magistraţilor după 20 de ani de activitate, a trecerii de la completurile de doi judecători la completurile de trei judecători şi a majorării perioadei de formare a magistraţilor la INM, de la doi la patru ani.
Al doilea proiect vizează abrogarea OUG 51, „care bloca transportul școlar gratuit al copiilor la nivel de județ”.
Procedura angajării răspunderii este reglementată de articolul 114 din Constituţie:
„(1) Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege.
(2) Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată în condiţiile articolului 113.
(3) Dacă Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2) , proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declaraţiei de politică generală devine obligatorie pentru Guvern.
(4) În cazul în care Preşedintele României cere reexaminarea legii adoptate potrivit alineatului (3) , dezbaterea acesteia se va face în şedinţa comună a celor două Camere”.