Doar 0,1% din bugetul de stat a fost alocat pentru susţinerea proiectelor şi activităţii organizaţiilor nonguvernamentale. Aceasta este concluzia unui studiu al Fundaţiei pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC), realizat în colaborare cu Centrul de asistenţă pentru organizaţii nonguvernamentale (Centras). Din cei 13,5 milioane de euro, cât reprezintă finanţările guvernamentale pentru ONG-uri pentru 2006, mai bine de  60% din sumă a fost acordată, prin programele de interes naţional, de Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse în beneficiul a numai 14 organizaţii.

În aceeaşi perioadă, alte aproape 700 de alte organizaţii au primit finanţări nerambursabile în valoare de trei milioane de euro (23% din totalul fondurilor acordate). În afară de Ministerul Muncii (împreună cu instituţiile din subordine), ONG-urile au primit subvenţii anul trecut de la Agenţia pentru Strategii Guvernamentale, Autoritatea Naţională pentru Tineret, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Externe, Departamentul pentru Relaţii Interetnice, Administraţia Fondului de Mediu şi Agenţia Naţională pentru Spijinirea Iniţiativei Tinerilor.

Studiul FDSC, pe lângă sumele de bani acordate de stat ONG-urilor, mai inventariază şi problemele legate de finanţarea entităţilor non-profit. Astfel, susţin autorii, nu există proceduri clare şi transparente care să reglementeze finanţarea ONG-urilor, nu există un proces de consultare între instituţii şi organizaţii nonprofit, iar instituţiilor publice le lipseşte capacitatea de evaluare şi monitorizare corectă a fondurilor alocate.

În plus, membrii FDSC spun că, de anul acesta, organizaţiile nonguvernamentale vor întâmpina mari probleme în ceea ce priveşte realizarea proiectelor deoarece marii finanţatori internaţionali vor alege alte zone unde să activeze. „În timp ce până acum ONG-urile au primit bani de la finanţatori internaţionali, odată cu integrarea României se presupune că ar trebui să vedem o implicare mai mare a statului în finanţarea acestor organizaţii”, crede Valentin Burada, coordonator cercetare FDSC.

Contribuţiile donatorilor din România sunt destul de mici. În 2005-2006, suma direcţionată de către contribuabilii individuali, în baza prevederii 2% din Codul Fiscal, către organizaţii non-profit este de aproape 5,3 milioane de euro. Doar 8,6% dintre români s-au folosit de această prevedere legală.